Anii magici – spontaneitate si bucurie toata viata

Îți amintești de bucuria de a fi copil? Îți amintești când cel mai bun prieten era un animal de pluș, în care aveai încredere și pe care îl iubeai din toată inima? Puteai să te joci singur, ore în șir cu setul de ceai pentru copii, să intri în toate bălțile cu noile tale ghete roșii sau să țipi de plăcere datorită senzației ciudate din stomac, atunci când te dădeai în leagăn sus- sus, aproape de cer.

În tot acest timp erai cuprins de uimire, chiar și față de cele mai banale obiecte sau evenimente. O furnică pe un cotor de măr, roua de pe o pânză de păianjen, nervurile viu colorate dintr-o piatră spartă: indiferent ce activitate îți atrăgea atenția, erai complet absorbit, în liniște și mulțumire interioară. Erai pur și simplu tu – și te simțeai minunat.

Cât de des îți recapeți bucuria de a fi deplin uman astăzi? Ai ascuns aceste amintiri în subsolul prăfuit al minții de adult? Dacă le-ai readuce acum la viață ai găsi doar imagini fragmentate ale tinereții tale?

Nu poți reveni la copilărie, dar poți să îți recapeți bucuria și emoția care erau tovarășii tăi. Nu le-ai abandonat și nici ele nu te-au abandonat pe tine. Undeva pe drum animalele de pluș și ghetele au fost schimbate cu obiective educaționale, siguranța locului de muncă și respectul în comunitate – acestora lipsindu-le oarecum frumusețea spontană a acelor ani nevinovați și magici.

Miracolul vieții nu este un fenomen ce caracterizează exclusiv copilăria. Poate că ai avut străfulgerări trecătoare ale miracolul inerent condiției umane atunci când ai privit adânc în întunericul unui cer presărat cu stele sau ai simțit neputința unui nou- născut la sânul mamei sale. Bucuria și iubirea sunt prezente acolo. Doar ți-ai concentrat momentan atenția asupra unor lucruri ce par mai importante din viață.

Vestea cea bună este că întoarcerea la copilărie nu te obligă să renunți la ceea ce ai câștigat ca adult. Când ai rețeta potrivită, mișcările metodice ale maturității sunt infinit îmbunătățite de spontaneitatea care ți-a caracterizat copilăria.

Nu trebuie să alegem ori una, ori alta. Nu trebuie să ne lamentăm de pierderea bucuriei interioare în favoarea siguranței exterioare. Am înțeles greșit vârsta adultă. Problema este că ne oprim din creștere prea repede.

Vezi tu, ceea ce în mod normal exprimăm ca fiind comportament adult este încă profund imatur.
Maturitatea, așa cum o cunoaștem astăzi este mai degrabă o adolescență prelungită. Un adolescent crede că știe mai multe decât ar justifica experiența sau aptitudinile lui. Din acest motiv adolescenții sunt distrugători și periculoși pentru ei înșiși și pentru alții.

Dacă te gândești, majoritatea adulților sunt chiar mai distrugători și mai periculoși. Avem nevoie doar de un moment de relfecție pentru a recunoaște faptul că specia noastră este periculos de aproape de dispariție din cauza comportamentului distructiv al adulților de la fiecare nivel al societății din întreaga lume.

Dezvoltarea umană este mai mult decât ce am trăit până acum. Știm, intuitiv, că viața trebuie să fie ceva mai mult.

Poate că ți-ai pus această întrebare întrun moment de deznădejde mută. Ea apare de obicei la mijlocul vieții după ce am achiziționat cele mai multe dintre lucrurile pe care ni le dorim. Simțim, în continuare un gol intangibil, însoțit de sentimentul că nu suntem compleți.

Vocea – nu mai mult decât un val ușor în oceanul minții noastre – vine din acest ciudat și liniștit loc din adâncuri. Ascultăm cu atenție pentru că știm că încearcă să ne spună ceva important. Dar e o voce firavă, acoperită de vântul și valurile vieții noastre de zi cu zi.

Și astfel înaintăm în viață pe drumul pe care strămoșii noștri l-au visat pentru noi – viața de stăpâni ai mediului nostru, o viață care reflectă în cele din urmă opulență, putere și mândrie.

În general, recunoaștem copilăria, adolescența și maturitatea ca fiind etape majore ale dezvoltării umane. Ne așteptăm să trecem, în mod constant, prin aceste etape pentru a aduna cât mai multe cunoștințe, bogăție și putere. Ne așteptăm să găsim fericirea sub forma vasului plin cu aur din fibule, la capătului curcubeului vieții noastre.

În cele din urmă ceea ce prețuim cel mai mult sunt amintirile. Până și cei mai bogați și mai puternici dintre noi rămân în cele din urmă doar cu amintirile. Este ca și cum ne-am da seama prea târziu că recompensele exterioare pălesc în prezența puterii reale – momentele de compasiune, camaraderie și dragoste din viața noastră.

Extras din cartea Eusentimentul, dr. Frank J. Kinslow
https://editura-foryou.ro/eusentimentul-arta-de-a-crea-pace-interioara-si-prosperitate-exterioara?search=eusentimentul

Poate te mai interesează:

Doar astăzi ….