Coloana vertebrală – masajul său în tradiția ayurvedică

În sanscrită, șira spinării este numită meru danda. Meru este un munte legendar presupus a fi centrul macrocosmosului; danda se traduce prin băț. Coloana vertebrală este centrul microcosmosului, sediul tuturor activităților neuromotorii ale organismului. Așa cum muntele Meru susține trupul macrocosmosului, coloana vertebrală ne susține corpul.

Construită ca inelele unui șarpe cu clopoței, coloana vertebrală este capabilă să execute tot felul de mișcări șerpuitoare. Pentru a-și menține forma corectă, coloana vertebrală trebuie mobilizată prin exerciții, yoga, dans și trebuie menținută dreaptă mereu. Gravitația are cel mai mic impact asupra corpului atunci când acesta stă drept. În toate tulburările fizice și mentale pacienții devin în cele din urmă incapabli să mențină poziția dreaptă a coloanei.

Cei mai mulți oameni nu sunt conștienți de forma coloanei lor vertebrale și nu șed drept. Acest fapt produce la rândul său multe probleme fiziologice și psihologice. În general, spatele începe să se deformeze după vârsta de patruzeci și cinci de ani; aceasta se datorează, parțial, procesului natural de îmbătrânire și deficiențelor de vitamine. Dezvoltarea unei percepții proprioceptive a șirei spinării și a formei acesteia și menținerea sa dreaptă,fără suporturi artificiale, cum sunt pernele și spătarele, sunt primii pași către un trai sănătos.

Vertebrele coloanei formează un canal care găzduiește și protejează măduva spinării. Conectându-se cu trunchiul cerebral și creierul din craniu, sistemul nervos central ( creierul și măduva spinării) este centrul de control pentru întregul complex al sistemului nervos, care străbate întregul corp.  Nervii motorii și nervii simpatici și parasimpatici, toți responsabili atât de funcțiile de activitate, cât și de odihnă, ies din măduva spinării și trec prin procesele vertebrale și sacrate. De acolo, ei se ramifică în restul corpului, stimulând mușchii și țesuturile organelor. Alinierea corectă a coloanei este, prin urmare, cheia funcționării sănătoase a organismului. Coloana este baza tinereții și vigorii; persoana care îi menține forma corectă cu consecvență, va gândi cum trebuie, va acționa corect și va avea o viață activă.

Masajul corespunzător al coloanei și manevrele vertebrale pot vindeca nervii slăbiți și tulburările psihice. Este interesant de știut că, în momentele de tristețe și pesimism, coloana devine slabă și cedează. În momentele de alertă, inspirație și bucurie, coloana automat se îndreaptă. Circulația lichidului cerebrospinal, un lichid vital care este produs în creier și pompat din creier în jos, spre măduva spinări, este critic pentru menținerea formei corecte a coloanei. Deoarece exercițiile fizice, plimbarea, yoga sau dansul favorizează circulația acestui lichid, cei care fac exercițiu fizic se simt inspirați și fortificați. Acest lichid, fluidul nutritiv al sistemului nervos, conține multe enzime de creștere și este responsabil atât de sănătatea fizică cât și de cea mintală. O metodă eficientă de a menține o bună circulație a acestui lichid este executarea de rotiri simple ale coloanei, cum se face în hatha yoga.

Când se masează coloana, trebuie avut grijă să nu se lucreze nici prea blând, nici prea brutal. Dacă masajul este prea blând, sunt stimulate fanteziile mintale. Dacă masajul este prea brutal și se folosește o presiune insuportabilă, acesta poate avea un efect contrar asupra nervilor și a creierului. Masarea fără ulei a coloanei este ineficientă. Dacă se execută corect – și anume cu ulei, cu răbdare și cu gradul optim de apăsare – uleiul va fi ușor absorbit de coloană. Această practică de rutină, executată zilnic sau cel puțin 3 ori pe săptămână, va oferi protecție pe toată durata vieții împotriva înțepenirii spatelui și a tulburărilor renale, hepatice, gastrice, pulmonare și cerebrale.

Masajul coloanei este deosebit de important, deoarece coloana este sediul centrilor psihici sau chakras. Conform manuscriselor yoga, știință străveche de atingere a stărilor avansate de conștiență, baza coloanei este sediul energiei spirituale adormite, numită kundalini. În timp ce kundalini nu poate fi trezită prin nici o tehnică de masaj, chakra, care sunt corelate în plan fizic cu glandele endocrine, pot fi influențate prin masaj. Masajul spinal poate induce schimbări în chimia organismului și eliberează toată încordarea din corp.

Dacă se vizualizează corpul ca un arbore răsturnat, așa cum se descrie în Bagavat Gita, creierul devine rădăcina, iar coloana devine trunchiul. Așa cum trunchiul drept al unui arbore canalizează forța gravitațională prin el, la fel o coloană dreaptă susține corpul și îl apără să nu fie deformat de atracția gravitațională.

Extras din Masajul ayurvedic. Tehnici indiene tradiționale pentru echilibrarea trupului și a minții, Harish Johari, Pro Editură și Tipografie

Poate să vă mai intereseze și:

Creșterea încrederii în sine

Aveți încredere în sine? Altfel spus, sunteți convinși de capacitatea dumneavoastră de a vă împlini potențialul?

Încrederea în sine este unul dintre stâlpii fundamentali ai reușitei.

Un semn de neîncredere este minimizarea reușitelor. Educația tradițională ne învață să ne păstrăm mici/modești. Tendința de a ne auto-sabota chiar atunci când universul ne arată că avem talent, este o modalitate de a ne pune singuri bețe în roate.

De exemplu, am gătit o prăjitură foarte gustoasă și care chiar a ieșit precum ne doream, iar prietena noastră o gustă și ne laudă reușita. Atunci când spunem, ah, trebuia să o las mai mult la cuptor, sau rețeta este foarte simplă de fapt, acestea sunt semne de minimizare.

Dar celebrarea și bucuria pe care o simțim după fiecare reușită merită exprimate. Știm că prăjitura este bună, ne bucurăm că prietena noastră o găsește gustoasă. Zâmbim și acceptăm complimentul și că am făcut o treabă bună.

În timp, rezultatul respingerii reușitelor este că ne pierdem încrederea în sine și în vocea noastră interioară. Iată în continuare 4 idei care vă conduc la creșterea încrederii în sine.

1. Încetați să vă mai concentrați pe semnele exterioare ale reușitei

Primul punct este că avem tendința de a ne concentra pe semnele exterioare: un titlu onorific, obținerea unei promovări, să trăim întro casă foarte mare, să avem o garderobă luxoasă, călători exotice…

Societatea dă foarte multă importanță acestor semne exterioare. Ne conduce să ne situăm mereu pe o poziție de inferioritate: ne comparăm cu ceilalți care ai mereu mai mult sau mai bun. Este o alergare fără sfârșit!

Totuși, potențialul și scânteia internă nu sunt dictate din exterior, ci trebuie să căutăm în interiorul nostru pentru a le găsi. Chiar dacă am fost învățați să primim feedback din exterior pentru a putea trăi și a ne putea adapta în lume, pentru încrederea în sine trebuie să căutăm în noi înșine.

Luați o hârtie, un creion, un pic de timp pentru voi, faceți o introspecție sinceră și notați-vă:

  • Ce contează într-adevăr pentru mine?
  • Ce are importanță pentru mine?
  • Care sunt valorile pe care doresc să le transmit?

Pentru a câștiga încredere în sine este nevoie să vă reconectați cu dorințele voastre profunde, fără să lăsați anturajul sau societatea să vă dicteze ce trebuie sau nu să faceți.

Reușită înseamnă de fapt să reușim în proiectele nostre care ne fac inima să salte de bucurie.

2. Eliberați-vă timp și spațiu pentru ceea ce vă pasionează

Bucătăria, lectura, grădinăritul, voluntariatul, sportul, pictura… oricare ar fi aceea, luați-vă timp pentru pasiunea dumneavoastră. Probabil că deja ați observat: după o zi grea la serviciu, mergeți la un curs de yoga sau la alergat în parc și ca prin magie toată oboseala și stresul dispar. Sunteți din nou cu zâmbetul pe buze. Sunteti din noi încrezatori și conectați cu Sinele vostru. 🙂

Încrederea se naște din felul în care vă simțiți. Cu cât petreceți mai mult timp făcând lucruri care vă inspiră, cu atât mai mulțumiți veți fi, cu atât răspândiți această stare și vă îndreptați înspre împlinirea potențialului.

Încrederea se naște din gândurile generate. Întrun eșec avem tendința cu toții de a spune că nu suntem buni de nimic, ne punem la întrebare capacitățile și începem să generăm teamă.

Atunci când practicăm activități care ne plac, ne punem în situația de reușită, generăm gânduri pozitive care ne întăresc încrederea în sine.

3. Puneți întrebările bune

Creierul nostru este conceput pentru a căuta și a găsi răspunsuri la tot. În consecință atunci când aveți un gând de genul nu sunt bun de nimic, creierul începe să caute dovezi tangibile pentru a vă da dreptate. Atunci va trece prin sită toate situațiile și amintirile pentru a justifica acest gând. Cercul vicios se creează, căci a găsit argumente că nu suntem buni la nimic și drept urmare rămânem blocați și ne este teamă să acționăm. Când nu acționăm, nici nu mai creem o situație în care să reușim.

Nu e timp de pierdut. Acționați precum un hacker al creierului. De cum apare un gând negativ, formulați exact gândul contrar ca întrebare. De exemplu, dacă gândiți : Am greșit totul puneți întrebarea: Oare ce și când am reușit? Sunt un dezastru. – În ce domenii sunt talentat?

Creierul este conceput să caute soluții, așa că puneți întrebările bune și va veni cu dovezile pe care le căutați.

Adevărul este că avem reușite și avem eșecuri în viața, că sunt lucruri la care suntem buni, altele la care suntem nuli sau avem zile în care suntem strălucitori, dar și momente în care nu suntem buni de nimic.

Acceptând că suntem imperfecți, acceptăm posibilitatea de evoluție. Dorința de a fi perfecți este dorul nostru după perfecțiunea divină. Dar viața așa cum este ea este deja perfectă, gândiți-vă la miracolul respirației, miracolul că avem un corp care funcționează este deja perfect.

Imaginea pe care o avem în mintea noastră despre perfecțiune, este doar un produs. Perfecțiunea este în fiecare moment în care acționăm și suntem din ce în ce mai conștienți de sine, fiecare moment în care evoluăm.

4. Masaj și yoga pentru încredere în sine

Masajul abdomenului poate de asemenea să ajută la recăpătarea și creșterea încrederii în sine. La nivelul abdomenului se află plexul solar, unde se adună multe temeri și emoții negative. Se stochează mai întâi la nivel subtil în corp, apoi aria poate deveni chiar dureroasă. Majoritatea oamenilor sunt încordați la nivelul abdomenului și manifestă dureri la atingerea zonei.

Știm expresiile am fluturi în stomac, am simțit un nod în stomac, m-a lovit din plin. Cu ajutorul masajului aceste emoții negative stocate se eliberează. Vom avea astfel un bust de încredere în sine, lejeritate și curaj în acțiune.

Dacă practicați hatha yoga, asanele pentru energizarea centrilor Manipura și Anahata ajută la creșterea încrederii în sine. Propunem, dar modalitățile sunt foarte multe: salutul soarelui, trikonasana, bhadrasana, virabhadrasana, nabiasana.

Mult succes și multă încredere în sine!

Mai multe detalii despre masajul abdominal sunt mai jos:

Pentru programare masaj: http://terapiialternative.acumstiicum.net/contact/

8 avantaje ale masajului de drenaj limfatic

Masajul de drenaj limfatic implică împingerea și alungirea ușoară a pielii și a țesuturilor pentru a încuraja limfa să circule prin vasele limfatice.

Acest tip de masaj se adresează în special suprafeței corpului, nu sunt mobilizați mușchii, dar efectele sale sunt profunde și în întreg corpul. Asfel, chiar dacă terapeutul lucrează pe gambe și angrenează manual limfa din această regiune, relaxarea profundă va încuraja circulația limfei în întregul organism.

Sunt multe beneficii pe care clienții care beneficiază de acest tip de masaj le numesc:

1. Cicatricile mai vechi sau mai noi se estompează. După sau înainte de intergvenții chirurgicale estetice și nu numai este binevenit acest tip de masaj;

2. Probleme ale pielii precum acneea și rozaceea tind să dispară;

3. Aplicat după naștere noilor mămici ajută la vindecare. De asemenea, crește capacitatea de alăptare, mai ales atunci când femeile experimentează durere sau chiar blocarea ductelor mamare;

4. Ajută detoxifierea organismului și este de folos în regimurile de detoxifiere;

5. Ajută recuperarea post-operatorie prin curățarea resturilor metabolice și reduce inflamația;

6. Reduce inflamarea sinusurilor și a durerilor de cap cauzate de congestie în zona sinusurilor;

7. Calmează efectele neplăcute ale sindromului premenstrual și fluctuațiile de dispoziție;

7. Îmbunătățește relaxarea, căci masajul de drenaj limfatic este blând și calm.

Principalul scop al drenajului limfatic este să accelereze eliminarea deșeurilor provenite din arderile celulare și să grăbească răspunsul imunitar natural al organismului. Este posibil ca, pe drumul pentru a atinge aceste obiective, clientul să experimenteze simptome care seamănă cu răceala.  Unii clienți spun că au nevoie să doarmă mai mult după acest tip de masaj. După ce aceste simptome dispar, clienții se vor simți sănătoși, plini de vigoare și de vitalitate.

Țineți minte că acest tip de masaj, chiar dacă foarte blând, are efecte regeneratoare profunde. Punând în mișcare o cantitate mai mare de toxine, poate provoca simptomele menționate mai sus. De aceea, clienților li se recomandă consumul de apă după masaj și să o ia mai încetinel. Bineînțeles că după debarasarea de ce nu mai este de folos, organismul este mult mai puternic și sănătos.

Pentru programări, ne găsiți aici:http://terapiialternative.acumstiicum.net/contact/

Mai poate fi de interes și:

Durerea de cap care pornește din regiunea cervicală

Durerea de cap în regiunea cervicală este provocată de o bandă de tensiune la baza capului, care urcă în sus pe partea posterioară a capului.

Provine de la mușchiul semispinal al capului. Se poate ca durerea și tensiunea să fie doar pe o parte a capului. Durerea este îndepărtată prin: masaj, stretching-ul zonei și exerciții de mobilizare.

Problema

Clientul de obicei se plânge de dureri în zona cervicală care radiază și înspre cap. Sunt dureri surde și supărătoare, nu acute.

Problema se perpetuează atunci când vertebra de la baza capului – atlas este deplasată către în față. Deplasarea este datorată statului într-o poziție cu capul dus în față ( bărbia este mai în față), mai ales în fața calculatorului, precum femeia din imagine.

Devine mai grav dacă vă sprijiniți bărbia pe mână. Mușchiul continuă să tragă în jos spatele capului, ducând la o repoziționare a capului înspre înainte, percepută cu timpul ca schemă corporală normală de către client.  Atunci când capul este în fața umerilor, mușchii din spatele gâtului se încordează ca să îl tragă înapoi.

Auto- tratament

  • Strething-ul acestei zone este minunat și repetarea sa duce la rezultate foarte bune în timp.

Pentru a modifica schema corporală nearmoniasă, sunt de ajutor exercițiile în care ducem bărbia piept și împingem capul înspre în spate. Dacă poziția dumneavoastră obișnuită este cu bărbia în față, apletați la serviciile unui kinetoterapeut pentru a vă indica o rutină zilnică de exerciții care vă vor ajuta la corectarea posturii.

  • Masajul și terapiile manuale vor ajuta la relaxarea și decongestionarea zonei. Punctul de declanșare (trigger point) este mușchiul semispinal al capului care își are originea pe vertebrele din partea superioară a spatelui și se inseră pe osul occipital, la baza craniului, prinzând la mijloc vertebrele cervicale. ( vezi imaginea de mai sus)

Durerea dispare de obicei atunci când vertebra atlas este repoziționată corect. Stretching-ul și mobilizările pot fi folosite pentru a mobiliza atlas și a preveni alunecarea sa înspre în față.

De asemenea, pentru ca gâtul să se repoziționeze corect, detensionăm și alungim prin întinderi mușchii scaleni și a alți mușchi din partea anterioară a gâtului.

Pentru programări la masaj ne găsiți aici: http://terapiialternative.acumstiicum.net/contact/

Vă mai poate interesa și :

Anii magici – spontaneitate si bucurie toata viata

Îți amintești de bucuria de a fi copil? Îți amintești când cel mai bun prieten era un animal de pluș, în care aveai încredere și pe care îl iubeai din toată inima? Puteai să te joci singur, ore în șir cu setul de ceai pentru copii, să intri în toate bălțile cu noile tale ghete roșii sau să țipi de plăcere datorită senzației ciudate din stomac, atunci când te dădeai în leagăn sus- sus, aproape de cer.

În tot acest timp erai cuprins de uimire, chiar și față de cele mai banale obiecte sau evenimente. O furnică pe un cotor de măr, roua de pe o pânză de păianjen, nervurile viu colorate dintr-o piatră spartă: indiferent ce activitate îți atrăgea atenția, erai complet absorbit, în liniște și mulțumire interioară. Erai pur și simplu tu – și te simțeai minunat.

Cât de des îți recapeți bucuria de a fi deplin uman astăzi? Ai ascuns aceste amintiri în subsolul prăfuit al minții de adult? Dacă le-ai readuce acum la viață ai găsi doar imagini fragmentate ale tinereții tale?

Nu poți reveni la copilărie, dar poți să îți recapeți bucuria și emoția care erau tovarășii tăi. Nu le-ai abandonat și nici ele nu te-au abandonat pe tine. Undeva pe drum animalele de pluș și ghetele au fost schimbate cu obiective educaționale, siguranța locului de muncă și respectul în comunitate – acestora lipsindu-le oarecum frumusețea spontană a acelor ani nevinovați și magici.

Miracolul vieții nu este un fenomen ce caracterizează exclusiv copilăria. Poate că ai avut străfulgerări trecătoare ale miracolul inerent condiției umane atunci când ai privit adânc în întunericul unui cer presărat cu stele sau ai simțit neputința unui nou- născut la sânul mamei sale. Bucuria și iubirea sunt prezente acolo. Doar ți-ai concentrat momentan atenția asupra unor lucruri ce par mai importante din viață.

Vestea cea bună este că întoarcerea la copilărie nu te obligă să renunți la ceea ce ai câștigat ca adult. Când ai rețeta potrivită, mișcările metodice ale maturității sunt infinit îmbunătățite de spontaneitatea care ți-a caracterizat copilăria.

Nu trebuie să alegem ori una, ori alta. Nu trebuie să ne lamentăm de pierderea bucuriei interioare în favoarea siguranței exterioare. Am înțeles greșit vârsta adultă. Problema este că ne oprim din creștere prea repede.

Vezi tu, ceea ce în mod normal exprimăm ca fiind comportament adult este încă profund imatur.
Maturitatea, așa cum o cunoaștem astăzi este mai degrabă o adolescență prelungită. Un adolescent crede că știe mai multe decât ar justifica experiența sau aptitudinile lui. Din acest motiv adolescenții sunt distrugători și periculoși pentru ei înșiși și pentru alții.

Dacă te gândești, majoritatea adulților sunt chiar mai distrugători și mai periculoși. Avem nevoie doar de un moment de relfecție pentru a recunoaște faptul că specia noastră este periculos de aproape de dispariție din cauza comportamentului distructiv al adulților de la fiecare nivel al societății din întreaga lume.

Dezvoltarea umană este mai mult decât ce am trăit până acum. Știm, intuitiv, că viața trebuie să fie ceva mai mult.

Poate că ți-ai pus această întrebare întrun moment de deznădejde mută. Ea apare de obicei la mijlocul vieții după ce am achiziționat cele mai multe dintre lucrurile pe care ni le dorim. Simțim, în continuare un gol intangibil, însoțit de sentimentul că nu suntem compleți.

Vocea – nu mai mult decât un val ușor în oceanul minții noastre – vine din acest ciudat și liniștit loc din adâncuri. Ascultăm cu atenție pentru că știm că încearcă să ne spună ceva important. Dar e o voce firavă, acoperită de vântul și valurile vieții noastre de zi cu zi.

Și astfel înaintăm în viață pe drumul pe care strămoșii noștri l-au visat pentru noi – viața de stăpâni ai mediului nostru, o viață care reflectă în cele din urmă opulență, putere și mândrie.

În general, recunoaștem copilăria, adolescența și maturitatea ca fiind etape majore ale dezvoltării umane. Ne așteptăm să trecem, în mod constant, prin aceste etape pentru a aduna cât mai multe cunoștințe, bogăție și putere. Ne așteptăm să găsim fericirea sub forma vasului plin cu aur din fibule, la capătului curcubeului vieții noastre.

În cele din urmă ceea ce prețuim cel mai mult sunt amintirile. Până și cei mai bogați și mai puternici dintre noi rămân în cele din urmă doar cu amintirile. Este ca și cum ne-am da seama prea târziu că recompensele exterioare pălesc în prezența puterii reale – momentele de compasiune, camaraderie și dragoste din viața noastră.

Extras din cartea Eusentimentul, dr. Frank J. Kinslow
https://editura-foryou.ro/eusentimentul-arta-de-a-crea-pace-interioara-si-prosperitate-exterioara?search=eusentimentul

Poate te mai interesează:

Doar astăzi ….

Osteofitele calcaneene – tratamente posibile

Osteofitele calcaneene sau ciocurile la călcâie, de obicei asociate cu fasciita plantară, sunt niște creșteri osoase la nivelul călcâiului. Prevenirea apariției lor este mult mai ușoară decât tratarea lor. Există o serie de tratamente posibile pentru ele, care implică masaj de relaxare și masaj terapeutic deep tissue.

Despre osteofitele calcaneene

Sunt o depunere de calciu în jurul ligamentelor și tendoanelor labei piciorului, acolo unde se atașează de calcaneu. Osteofitele sau ciocurile cresc de la os înspre țesutul moale al călcâiului.

De obicei, datorită suprasolicitării sau traumatizării zonei, apare o inflamație peste care se depune calciu. Aspecte care contribuie la acest fenomen:

– zona călcâiului nu este foarte vascularizată

– produsul inflamației – exudatul nu este curățat din zonă

– după o vreme exudatul se calcifiază

– inflamarea repetată a călcâiului adună o mai mare cantitate de calciu care dă naștere unui cioc sau osteofit

– un osteofit este de obicei turtit, nu ascuțit așa cum se crede și nu produce el însuși durere. Deasupra ciocului se adună calus pentru a proteja zona. În timp, ciocurile încep să comprime ligamentele, tendoanele și nervii învecinați, ceea ce provoacă umflare, durere sau ruperi de țesuturi învecinate.

Tratament convențional

Ciocurile la călcâi și fasciita plantară – inflamația și durerea lîn zona unde se atașează fascia de calcaneu – sunt foarte apropiate și tratate la fel. Tratamentul convențional pentru tratarea simptomelor includ:

– odihnă – mai ales prin stoparea activităților care agravează condiția – cum ar fi alergatul

– stretchingul – întinderi zilnice foarte ușoare pentru a nu aduce presiune în plus ale mușchilor gambei – gastrocnemienii – și ale tălpii.

– antiinflamatoarele – pot fi de ajutor pentru scăderea durerii pe termen scurt, dar nu este recomandată folosirea lor un timp îndelungat

– susținerea boltei plantare prin folosirea branțurilor, fie făcute pe comandă, fie cumpărând direct încălțăminte prevăzută cu suportul boltei plantare.

– intervențiile chirurgicale – osteofitele pot fi îndepărtate chirurgical, iar fascia plantară scapă de tensiunea care o supăra. De obicei aceasta este o variantă de ultim resort, când alte tratamente nu remediază problema, iar durerea este foarte mare.

Tratamente adiționale

– atelele de purtat în timpul nopții – previn contractarea piciorului, ceea ce reduce durerea

– ultrasunete – un aparat aplică sunete la vibrații foarte înalte care creează multă căldură, reducând inflamația

– hidroterapia – intorducerea tălpilor întro baie caldă prevăzută cu curenți poate ajuta la creșterea circulației sângelui în zona călcâiului, ceea ce relaxează și reduce presiunea de pe fascia plantară

– acupunctura  – mărind circulația la nivelul tălpilor, acupuncura poate reduce inflamația și tensiunea din fascia plantară prin eliminarea exudatului produs de inflamație

– antiinflamatoare naturale: ghimbir, turmeric și Boswellia pot reduce inflamația și durerea.

Terapia prin masaj

Tratamentele de mai sus pot fi combinate pentru a ajuta vindecarea zonei. Iar aplicare masajului în zona călcâiului și a gambelor poate ajuta și amplifica exponențial vindecarea și alinarea durerii.

Deoarece pielea de pe călcâi și de pe partea plantară a tălpii este acoperită cu un țesut mai gros, masajul obișnuit poate să nu dea rezultate. Masajul terapeutic și de tip deep tissue poate ajuta la înlăturarea exudatului și la vindecarea osteofietului. Prin masaj, se urmărește:

– să se producă mai multă căldură pe partea calcifiată

– creșterea elasticității țesutului

– creșterea aportului de sânge în zonă

Iată câteva indicații pentru terapeuții maseuri care lucrează un astfel de caz de la Zhenya Kurashova Wine, reprezentant al școlii rusești de masaj terapeutic:

– clientul culcat pe burtă, susțineți piciorul la 10 cm deasupra patului, lucrați cu presiune circulară pentru a întinde suprafața plantară

– când bolta plantară devine elastică, lucrați călcâiul tot cu presiune circulară. Luați-vă timp și lucrați gradat pănân când puteți pătrunde în profunzime în zonă

– zona plantară va deveni și își va păstra elasticitatea de la o ședință de masaj la alta, cu cât este lucrată mai mult zona

– zona de lucru este foarte mică, doar câțiva centimetri pătrați de piele

– folosirea policelor poate să le suprasolitice, deoarece zona este destul de dură și este indicată folosirea încheieturii degetelor.

Prevenirea apariției ciocurilor la călcâie implică încălțăminte comodă și adecavată, în spcial încălțăminte care susține bolta plantară, stretching regulat al fasciei plantare și a gambelor, masaj regulat, evitarea sedentarismului păstrarea sănătății și alinierii corecte a coloanei vertebrale.

Vă mai poate interesa:

Doar astăzi …. principii pentru o viață înfloritoare

Practicanții de reiki cunosc aceste cinci principii, dar ele pot fi de folos pentru oricine.

Fiecare principiu începe cu Doar astăzi…. Acest lucru ne amintește să trăim în momentul prezent, făcând chiar acum ceea ce putem mai bine. Să regretăm trecutul care nu mai poate fi schimbat sau să ne îngrijorăm pentru viitorul care nu există încă nu face decât să ne împiedice să fim atenți la aici și acum.

Doar astăzi ne dă permisiunea să ne iertăm pentru ceea ce am greșit în trecut și ne eliberează de impulsul de a controla viitorul. Doar în momentul prezent putem acționa și schimba ceva.

  1. Primul principiu este Doar azi nu mă enervez. Mânia este o emoție secundară cauzată de frică, durere, neînțelegere, sentimentul de neputință. Dacă căutăm ceea ce este dincolo de mânie, descoperim teama sau durerea.

De exemplu, dacă în trafic o mașină ne taie fața brusc și evităm ca prin minune un accident ne putem enerva, dar sentimentul care cauzează aceasta este frica bruscă. Recunoscând sentimentul care stă la baza enervării și acceptându-l ca fiind o experiență, ne ajută să trăim în prezent, să îl acceptăm și să nu ne lăsăm pradă furiei. Alegem să fim conștienți de ceea ce ni se întâmplă. Căutați ce cauzează enervarea, ce vă supără.

2. Al doilea principiu este Doar azi nu îmi fac griji. Grijile permanente sunt foarte distructive pentru sănătatea fizică și mentală. Chiar nu avem nimic de câștigat atunci când ne facem permanent griji.

Există o diferență între a fi precaut față de o situație, acționînd cu intenția de a produce un rezultat cât mai bun în situația dată și a își face griji pentru viitorul asupra căruia nu avem niciun control. Clarificăm cât de mult control avem asupra unei situații, ceea ce aduce acceptare și pace.

3. Doar astăzi sunt recunoscător. Toți putem fi recunoscători pentru ceea ce avem în viața noastră, pentru că avem o viață, iar în unele zile lista e mai lungă decât în altele. Un corp sănătos, familie și prieteni, calități și aptitudini, o slujbă, posesiuni materiale.

Dar ce se întâmplă când trecem prin încercări? Chiar și atunci putem găsi pentru ce să fim recunoscători, inclusiv pentru că ni s-a mai dat o zi să trăim. Putem să fim recunoscători pentru încercările pe care le trăim, căci ele ne ajută să devenim oameni mai buni. Fără încercări am rămâne niște ignoranți. Cel ce are recunoștință, i se va mai da.

4. Doar astăzi îmi fac munca ce o am de făcut cinstit și cum pot mai bine. Acest principiu are mai multe înțelesuri. Primul ne aduce aminte să ne îndeplinim ceea ce avem de făcut în fiecare zi  cu onestitate și integritate. Integritatea este o însușire foarte importantă, reprezentând ceea ce ne unifică, ceea ce este în acord cu valorile și cu sufletul nostru.

Apoi, acest principiu ne amintește să îi ajutăm pe ceilalți și le oferim serviciile noastre de calitate, recunoscând că nu este treaba noastră să îi schimbăm pe ceilalți sau să facem munca în locul lor. Acest principiu ne aduce aminte să ne lăsăm la o parte ego-ul și să lăsăm divinul/ universul să acționeze prin noi având discernământ între ce acțiuni să întreprindem și când să lăsăm lucrurile să se întâmple.

5. Doar astăzi, accept și respect totul. Mai ales atunci când nu suntem de acord cu cineva ne este greu să ne aducem aminte că suntem toți suflete care au o experiență umană, prin urmare suntem mult mai asemănători decât diferiți. Astfel, putem găsi foarte multe puncte asemănătoare cu orice om.

Acceptarea diversității este acceptarea faptului că totul are un sens, ca divinitatea nu face nimic la întâmplare și că acel om trăiește experiența cea mai potrvită pentru el ca să evolueze.

Cheia pentru a aplica aceste principii este să le luăm pe rând și să acceptăm că nu le putem trăi 100% pe fiecare în fiecare zi, dar putem să ne dăm silința în fiecare zi.

Fiind conștienți atunci când gândurile noastre se îndreaptă înspre furie, griji, plângere de milă, frustrare sau alte lucruri negative, ne putem readuce atenția în inimă. Practicarea acestor principii ne aduce o viață mai în pace, bucurie și împlinire.

Se poate să vă mai intereseze:

Terapeutul – între ajutor și salvator

Dorința de a deveni terapeut maseur își are de obicei rădăcinile în dorința sinceră de a-i ajuta pe oameni. Această dorință care a făcut pe majoritatea terapeuților să își aleagă meseria devine o piedică atunci când terapeutul devine responsabil pentru recuperarea și starea de sănătate a clientului său.

A avea compasiune pentru ceilalți poate fi ușor de confundat cu a te simți răspunzător pentru ceilalți. În unele situații bucuria de a îi ajuta pe ceilalți se poate manifesta ca încercare de a-i salva pe ceilalți. Din nefericire, terapeuții care doresc să își salveze clienții se rănesc pe ei înșiși.

Fiind conștienți de arhetipul salvatorului, ne dăm seama în situațiile când intrăm în el. Iar recunoașterea lui duce la o introspecție și o abordare mai echilibrată a vindecării.

Ce este arhetipul salvatorului?

Salvatorul este condus de dorința de a fi un erou și de a-și asuma responsabilitatea de a scăpa pe cineva de durere și suferință.

Terapeuții care nu realizează că joacă acest rol au parte de mari dezamăgiri, frustrare și deziluzie în viața lor personală și profesională.

Terapeuții maseuri se confruntă cu riscul de a prelua rolul salvatorului atunci când:

  • fiind stresați sau cu dureri, clienții caută o soluție salvatoare de la terapeutul lor
  • priviți ca experți în corpul uman, tereapeuților li se cer sfaturi sau sunt rugați să rezolve probleme somatice ale clientului
  • terapeuții maseuri nu se simt confortabil când își văd clienții suferind ( fizic sau emoțional) și se simt responsabil să îi scape de zbatere.

7 semne că un terapeut maseur poată să își asume rolul de salvator:

  1. Se simte obligat să își vindece clienții și dorește să facă asta cât mai repede.
  2. Este tentat să lucreze prea mult, prea greu, prea în profunzime pentru a avea rezultate – chiar dacă această strategie nu este necesară clienților.
  3. Simte că a eșuat dacă nu s-au produs schimbările dorite la client.
  4. Se simte prea responsabil pentru clienții săi.
  1. Atunci când clienții săi se simt mai bine, terapeutul capătă senzația că merită.
  2. Face foarte multe eforturi pentru a ajuta un client, ca apoi să se simtă neapreciat.

Responsabilitatea

Recunoașterea acestui rol atunci când intrăm în el este primul pas pentru a ne schimba și a lua o cale mai sănătoasă. Al doilea pas este să ne dăm seama de originile sale.

Salvatorii se văd pe ei înșiși ca ajutoare de nădejde sau îngrijitori. De obicei acest rol a fost ales în copilărie atunci când și-au asumat responsabilitatea salvării unei persoane din familie care îi părea mai slabă și neajutorată, cu care a intrat în relația de victimă – salvator. Ca adulți, salvatorii au nevoie să îi salveze pe ceilalți pentru a se simți necesari și importanți.

Cheia ruperii acestui lanț al jocului victimă –salvator este pentru salvator să se simtă necesar și important fără să depindă de ceilalți. Fiecare individ este unic și important pentru viață.

Nimeni nu este responsabil pentru nimeni altcineva decât pentru propria persoană.

De asemenea, conștient sau inconștient, fiecare dintre noi ne alegem experiențele pe care le trăim. Atunci când recunoaște faptul că fiecare persoană are nevoie de experinețele prin care trece, fie ele și dureroase pentru a învăța ceva, atunci terapeutul înțelege că îi face un deserviciu clientului său când nu îl lasă să își învețe lecția și încearcă să o ia asupra lui.

Iată o anecdotă despre cum se comportă un salvator și capcana în care cade încercând să îi salveze pe ceilalți.

O persoană oprește un bărbat pe stradă și îl întreabă cum să ajungă la o locație bine cunoscută. Bărbatul îi spune: Mergi până la capătul străzii și acolo faci la dreapta.

Persoana mulțumește, își continua drumul, iar la capătul străzii face la stânga. Bărbatul strigă după ea.

  • Mergi în direcția greșită, am zis înspre dreapta.

Persoana răspunde:

– Te-am auzit, dar nu sunt încă pregătită să ajung acolo.

Lecția este destul de clară: suntem responsabili asupra calității serviciilor pe care le oferim, dar nu suntem responsabili pe alegerile celorlalți.

La început, terapeutul care joacă rolul salvatorului poate părea că le face foarte mult bine clienților săi. Dar în scurt timp dinamica se schimbă atât pentru terapeut cât și pentru client.

La terapeut așteptările nerealiste și dorința de a-l salva pe client conduce la o constantă trecere a barierelor, la violarea liberului arbitru, ceea ce face terapia ineficientă și îi provoacă burn out.

Clientul, care intră în rolul de victimă, este încurajat să devină neajutorat și să nu își asume responsabilitatea propriei sănătăți și implicit a propriei vieți.

Prima lecție a modulului de masaj terapeutic spunea: pentru ca o persoană să se vindece, este nevoie ca acea persoană să își dorească să se vindece și să creadă că vindecarea este posibilă.

Relații terapeutice echilibrate

Cheia în menținerea relațiilor terapeutice echilibrate este ca fiecare parte își asumă propria responsabilitate și menținerea barierelor profesionale.

Clienții care se consideră victime și care caută pe cineva să îi salveze de la durere nu își asumă responsabilitatea propriei vieți și suferințe. De asemenea, terapeuții care își privesc clienții ca victime și iau asupra lor responsabilitatea acestora încurajează co-dependența.

Astfel se deschide o buclă nesănătoasă și care nu poate aduce o rezolvare fericită

  • cu cât terapeutul vrea să își salveze clientul, cu atât acesta nu își asumă responsabilitatea vindecării;
  • cu cât clientul este fără responsabilitate, cu atât mai mult cere să fie salvat;
  • cu cât terapeutul este mai implicat în salvare, cu atât stima sa de sine este dictată de ceilalți;
  • cu cât terapeutul devine mai dependent de salvare, cu atât barierele profesionale sunt depășite.

Concluzie

Soluția pentru terapeuții care joacă rolul salvatorului nu este simplă. După ce terapeutul realizează că se află pe acest drum nesănătos, începe munca: și anume să învețe cum să se simtă valoros și necesar fără a primi de la ceilalți aprobări, să mențină barierele profesionale și să înțeleagă că clienții trebuie să își asume responsabilitatea propriei vindecări.

Dorința de a-I ajuta pe ceilalți este un dar minunat pe care majoritatea terapeuților îl posedă. Și această motivație poate co-exista cu bariere profesionale sănătoase, iar terapeuții trebuie să învețe cum să se mențină motivați fără să preia responsabilitatea asupra celor care le cer ajutorul.

Astfel, terapeutul oferă cel mai bun tratament și cele mai bune sfaturi de care este capabil, fiind detașat de rezultat. Pe de altă parte, clientul este lăsat să aleagă dacă vrea să o ia la stânga sau la dreapta, deci clientul este cel care are control asupra propriei stări de sănătate.

Masaj, shiatsu și întinderi pentru sănătatea genunchilor


Deasupra genunchiului și acoperind rotula se află tendonul mușchiului cvadriceps femural. Sub rotulă se găsește tendonul rotulian. Acești mușchi și aceste tendoane întind genunchiul și mișcă gamba.


Atunci când se acumulează oboseală genunchiul devine rigid, iar îndoirea lui dureroasă. Masajul, shiatsu și stretching-ul conferă mobilitate articulației și stimulează secreția lichidului sinovial, necesar pentru hrănirea, curățarea și mișcarea liberă a articulației.


Așezați-vă pe jos cu ambele picioare întinse în față. Îndoiți genunchiul stâng. Folosind palmele și degetele, faceți un ușor masaj al genunchiului pe toată suprafața sa. În jurul rotulei sunt șase puncte de presopunctură care formează un cerc în jurul ei – un punct chiar deasupra rotulei, la jumătatea ei, alte două la distanță egală pe diametrul cercului, un punct chiar în josul rotulei, cu alte două dispuse în jurul diametrului cercului, de-o parte și alta. Apăsați punctele din jurul articulației genunchiului începând cu cele trei puncte de sub genunchi și lucrând din exterior către interior, cu ambele degete mari apropiate, dar nu suprapuse. Celelalte degete de la ambele mâini sunt sprijinite pe fosa poplitee. Fiecare punct este apăsat timp de trei secunde. Aplicați apoi presiune asupra punctelor de deasupra genunchiului, tot dinspre exterior înspre interior. Repetați de trei ori.


În continuare, ținând degetele unite, puneți palma stângă deasupra genunchiului, iar pe cea dreaptă deasupra mâinii stângi și executați o presiune circular cu palma spre interior, apoi spre exterior – de zece ori în fiecare sens, câte o rotație pe secundă. Este important ca presiune să nu fie puternică, iar palma să se rotească ușor, ca și cum ar trage genunchiul cu ea.

Stretching

Stați în picioare. Îndoiți genunchiul stâng, prindeți glezna cu mâna stângă, până când călcâiul atinge fesa. Simțiți o întindere pe lungimea coapsei, în tot cvadricepsul femural. Apoi prindeți genunchiul stâng cu mâna dreaptă și trageți în același timp de genunchi cu mâna dreaptă și de gleznă cu mâna stângă. Mențineți poziția timp de 10 secunde, repetați de trei ori.


Un exercițiu foarte bun de stretching pentru genunchi ete Supta Vajrasana. Acest exercițiu poate fi destul de solicitant, așa că executați-l cu grijă și nu forțați absolut deloc. Privit din punct de vedere al mișcării fasciei în organism, genunchiul face parte din lanțul anterior, care pornește de la degetele de la picioare și continuă până în creștet. Orice tensiune în lanț se transmite și poate determina scurtarea sau rigidizarea lui. Prin Supta Vajrasana întindem toate elementele lanțului anterior și cu precădere genunchii. Folosiți cât mai multe perne pentru a vă sprijini. Rămâneți în poziția care vă întinde ușor, fără disconfort. Când structurile se lasă, puteți să dați o pernă la o parte pentru a face poziția mai solicitantă. Reveniți întinzând picioarele unul câte unul, foarte, foarte lent. Odihniți-vă cu picioarele si brațele întinse pe lângă corp.

Poate vă mai interesează și:

Cum să îți atingi și dezvălui întregul potențial

Cea mai bună variantă a ta este Sinele

În acest moment, foarte mulți oameni aleg gândirea pozitivă, cu speranță și optimism. Este o perioadă a îmbunătățirii propriei persoane, care țintește spre o viață de sănătate înfloritoare, atât mental cât și corporal.

Dar care este cea mai bună variantă a ta și cum să o găsești? Nu pare ușor de definit și există multă confuzie. Dacă dorești să ai o carieră de succes, cum poate fi aceasta în echilibru cu celelalte valori precum să fii cinsit, să ai o familie iubitoare, să nu te mai opui celorlalți? Succesul, așa cum îl vedem de multe ori în societate, pare să fie atins de oameni foarte competitivi, egoiști sau care trișează. Unde apare cea mai bună variantă a fiecăruia? Prin predare, acceptare și comportament uman? Oare asta înseamnă că vei fi folosit de ceilalți?

Cea mai bună variantă a ta tinde să fie o noțiune vagă. Există chiar oameni care se ascund de provocările vieții, fiind pasivi, pentru a-și păstra imaginea despre sine ca fiind virtuoși, morali sau spirituali.

O definiție clară ar fi că Sinele tău este deja cea mai bună versiune a ta. Sinele tău este prezent aici și acum. În practica meditației, vii în contact cu Sinele tău, prin liniștirea minții. Ceea ce prețuiești mai mult în viață: dragostea, compasiunea, creativitatea, intuiția, curiozitatea, evoluția personală vin chiar de la sursă, care este Sinele superior.

Nu trebuie să muncești pentru a creea aceste valori. Ele sunt înnăscute fiecărei ființe umane. Motivul pentru care nu realizezi acest adevăr este că pura conștiință este blocată atunci când atenția este ocupată de gânduri sau senzații. Trăiești povești create din nevoile egeo-ului, dorințe, condiționări vechi și altele. Dar fiecare element din povestea ta este o construcție mentală asamblată la întâmplare în trecut, începând din copilărie.

Cum să îți cultivi potențialul

Potențialul uman este dincolo de povești și construcții mentale. Este infinit, pentru că indiferent câte gânduri ai, câte acțiuni faci sau câte cuvinte folosești, există o infinitate de multe altele. Aceasta este singura definiție a potențialului uman până la urmă.
În termini practici, este important să lași potențialul tău infinit să se dezvăluie în fiecare zi. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când nu mai participi la o imagine de sine construită. O poveste nu face decât să hrănească imaginea de sine care satisfice ego-ul.
Cultivarea contactului cu sinele nostru se face prin meditație. Iar atunci când nu suntem în meditație, alegem în mod conștient să ne aliniem la astfel de valori:
– încetez să mă mai lupt și să mă opun, accept viața așa cum este;
– învăț să le spun celorlalți Da mai des și să îi accept;
– nu mai creez stress în viața altora și devin responsabil ca să reduc stresul în propria viață – stresul este mereu un semn de luptă;
– mă îndepărtez de situațiile negative și nu mă implic în astfel de situații;
– acționez cu dragoste și bunătate;
– în mod conștient, fac ceea ce consider corect în inima mea și nu fac ceva ce consider incorect.
Vocea sinelui este tăcută, dar în această listă proababil că găsești lucruri despre care știi deja că sunt corecte. Sinele ți-a influențat viața, chiar și atunci când te-ai simțit prins în propriul ego, imagine de sine sau circumstanțe exterioare. De fiecare dată când cauți sfatul sinelui, te vei apropia mai mult de a te identifica cu sinele.