Fragment din cartea Inteligența Eneagramei de Don Richard Riso şi Russ Hudson
Dacă reuşim să devenim măcar un pic mai conştienţi de noi înşine, vom observa o realitate constantă: minţile noastre pălăvrăgesc în continuu! Nu trece vreun moment în care să nu existe vreo formă de dialog interior, comentariu sau judecată. Dar cine cui vorbeşte? Şi de ce?
Unul dintre motivele pentru care vorbim cu noi înşine este pentru a calcula următorul pas. Vorbim singuri pentru a evalua o situaţie, pentru a pregăti răspunsuri la posibile evenimente viitoare sau pentru a rememora întâmplări trecute. Deoarece atenţia noastră este absorbită de această constantă gălăgie a gândurilor, nu putem auzi propria noastră înţelepciune interioară. Personalitatea superficială o acoperă, la fel ca atunci când căutăm cu disperare cheile prin toata casa şi apoi ne dăm scama că sunt în buzunar.
Ideea de a ne reduce mintea la tăcere sună la început ciudat pentru mulţi dintre noi. Suntem de părere că dacă întrerupem curgerea gândurilor şi asocierile mintale, totul va deveni plictisitor, uniform şi fad. Dar iată că, din nou, opusul acestui lucru este adevărat. Repetitivitatea tiparelor noastre obişnuite de gândire şi preocupările previzibile sunt ceea ce conferă realităţii uniformitatea ei fadă. Mai mult, constanta pălăvrăgeală a gândurilor noastre ne împiedică să conştientizăm aspectele vieţii care ne sunt necesare pentru transformare. Din acest motiv, este important sa distingem între „mintea de maimuţă” (pălăvrăgeală interioară, griji, imaginaţie dezlânată, vizualizarea de scenarii viitoare sau retrăirea unora vechi) şi „mintea tăcută” (spaţiul misterios din care răsare cunoaşterea). Cu cât devenim mai relaxaţi şi conştienţi, ne dăm seama că modul “normal” de funcţionare a minţii este haotic, descentrat şi neatent, pe când o minte tăcută este sobră, clară şi fermă. Pe scurt, când mintea e liniştită, inteligenţa noastră se aliniază unei inteligenţe superioare care înţelege situaţiile obiectiv şi vede exact ce trebuie (sau nu) făcut. Suntem vioi şi atenţi la cei din jur. Simţurile ne sunt ascuţite, sunetele şi culorile sunt vii, lumea devine o senzaţie proaspătă.
Vă mai poate interesa:
Mi-a plăcut explicația acestei terapii.