Sciatica – remedii prin masaj și exerciții

Nervul sciatic, care pornește din regiunea lombară și se întinde de-a lungul membrelor inferioare, este cel mai gros și cel mai lung nerv periferic din corpul omenesc. Întrucât se află aproape de suprafața pielii, el poate fi afectat cu ușurință. Sciatica, una dintre cele mai frecvente suferințe legate de acest nerv, poate fi provocată de frig, de umiditate, de unele deformări ale vertebrelor lombare sau de poziția defectuoasă a organelor interne. Semnul Lasegue este utilizat adesea pentru diagnosticare. Stând culcat pe podea cu picioarele întinse, pacientul ridică un picior. Dacă durerea apare în partea posterioară a coapsei atunci când piciorul este la un unghi de 45 de grade față de podea, înseamnă că individul respectiv suferă de sciatică. Dorsiflexia labei piciorului va provoca o durere și mai mare.

Tratament

Shiatsu

Mai întâi aplicați în mod amănunțit presiunea punctelor shiatsu din regiunea lombară și sacrală, precum și asupra celor aflate de-a lungul picioarelor, de la suprafața posterioară a coapselor până la tălpi, pentru a flexibiliza toți mușchii aflați în vecinătatea nervului sciatic. Este important să tratăm toate punctele dureroase la presiune care apar de-a lungul nervului.

Masaj

Aplicăm masaj fascial pe tot lanțul posterior, insinstând în zona membrelor inferioare.

Stretching

Puneți călcâiul pe o masă sau pe un alt obiect aflat la înălțimea coapsei. Apăsați coapsa chiar deasupra genunchiului, cu palmele ambelor mâini suprapuse. Râmâneți în poziția de stretching timp de 10 secunde. Reveniți în poziția inițială și relaxați-vă. Repetați de trei ori. Rețineți că nu este nevoie să forțați, întindeți ușor mușchii și aveți răbdare, puteți rămâne chiar mai mult timp în poziție. La fiecare revenire veți observa că mușchii au devenit mai elastici.

În continuare, tot cu călcâiul pe o masă, flexați anterior laba piciorului, apucând toate degetele cu mâna corespunzătoare ( ex. mâna stângă pentru piciorul stâng) și trageți spre corp. Mențineți această poziție timp de 10 secunde. Repetați de trei ori.

Yoga

Janushirshasana – practicarea sa flexibilizează și lucrează mușchii de pe partea posterioară a membrelor inferioare. Vom lucra janushirshasana altern, mai întâi pe partea stângă, apoi pe partea dreaptă. Observăm că cu cât rămânem mai mult în poziție, cu atât flexibilizăm partea posterioară a membrelor inferioare și partea lombară. Nu vom forța niciodată. Important este genunchiul să rămână întins pe durata execuției și rămânem aplecați acolo unde se simte întindere, dar fără durere.

Practicați aceste tehnici zilnic timp de 21 de zile pentru a îmbunătăți sănătatea zonei. Reluați dacă este nevoie.

Dacă sciatica devine cronică, organismul încearcă în mod inconștient să evite durerea și mută toată greutatea pe partea sănătoasă, ceea ce duce la o stare cunoscută ca scolioză sciatică. Pentru a o preveni, practicați din vreme tehnicile recomandate, evitați umezeala și frigul.

V-ar mai putea interesa și:

Fortificarea inimii: shiatshu, masaj, stretching

Dereglările în funcționarea inimii se manifestă mai ales sub formă de palpitații, gâfâieli și o senzație de apăsare în partea stângă a pieptului. Aceste simptonme sunt însoțite de dureri surde și de o senzație de amorțeală ce se transmit în regiunea din jurul umărului stâng, apoi prin braț de la axilă până la degetul mic. Prin aplicarea shiatsu asupra acestei regiuni, unde apar reflexele provenite de la inimă, se transmit reflexe de reglare înapoi la inimă. Precizăm că presiunile shiatsu se realizează fie cu degetul mare, fie cu cele trei degete unite: index, mijlociu și inelar. Presiunea sau apăsarea este moderată și nu trebuie să provoace durere.

Tratament

Shiatsu

Tratamentul shiatsu efectuat asupra punctelor din zona corespunzătoare începe prin presiuni cu indexul, mijlociul și inelarul în regiunea suprascapulară. Uniți cele trei degete ale mâinii drepte și puneți-le pe muchia umărului stâng. Apăsați punctul de pe muchia umărului care vine sub lobul urechii și destindeți mușchiul trapez prin apăsarea acestei muchii. Fiecare apăsare durează câte cinci secunde. Repetați de 3-5 ori.

Apăsați cele patru șiruri a câte șase puncte de pe pectoralul stâng, în regiunea intercostală. Fiecare presiune durează trei secunde, se repetă de trei ori. Femeile nu vor aplica presiune asupra sânilor.

Așezați cele trei degete în regiunea axilei stângi, degetul mare este pe partea exterioară a brațului, în zona mușchiului deltoid. Presiunea este exercitată timp de 5 secunde. Repetați de 3 ori.

De la încheietura mâinii până la degetul mic pe palmă sunt patru puncte shiatsu. Apăsați presiune timp de 3 secunde, repetați de 3 ori.

Apucați degetul mic cu degetul mare și cu indexul mâinii drepte, din față în spate. Apăsați pe rând pe cele patru puncte aflate pe el, de trei ori, câte trei secunde. Prindeți degetul mic și din lateral și faceți presiunile. Procedați la fel pentru degetul inelar.

Puteți face aceste manevre și pentru partea dreaptă a corpului. Sănătatea zonei stângi este influențată de sănătatea părți drepte și vice-versa deoarece acestea sunt invervate de perechi de nervi care pornesc din același loc din coloana vertebrală.

Aplicați presiune shiatsu asupra diafragmei cu cele trei degete împreunate. Fiecare apăsare va dura trei secunde și veți repeta de trei ori.

Masaj

Faceți un masaj ușor în zona pieptului. Căutați să alungiți mușchii pectorali prin presiune glisantă dinspre stern înspre umăr, pe diagonală. Păstrați presiunea moderată. Prindeți-vă brațul stâng cu mâna dreaptă, având degetul mare pe partea interioară a brațului.  Pornind din axilă, faceți ușoare frământări de-a lungul brațului, până la degetele inelar și mic. Când ajungeți în regiunea cubitală (încheietura mâinii), plasați degetul mare perpendicular pe încheietură (latura scurtă) în vreme ce restul degetelor sunt petrecute după braț pentru sprijin. Apăsați de trei ori câte trei secunde.

Stretching

Stați în picioare cu brațul stâng întins înainte. Apucați vârful degetului mic stâng cu indexul și policele mâinii drepte. Trageți ușor degetul mic printr-o mișcare de întindere făcând să vibreze încetișor brațul stâng timp de zece secunde. Repetați de trei ori.

Poate să vă mai intereseze și Insomnia – tratament prin shiatsu, masaj și stretching.