Tehnici de relaxare

Explorăm câteva tehnici prin care să aducem relaxarea cât mai des în viața noastră. Ne împrietenim cu starea de relaxare. Indiferent de provocările prin care trecem, continuăm să ne bucurăm de viață și să avem încredere. Explorăm împreună câteva tehnici aplicate prin care reușim să ne relaxăm, să ne luăm răgaz și să ajungem să ne simțim în siguranță și să acționăm din interior, din centrul ființei noastre, fără a ne lăsa duși de frică sau de curent la voia întâmplării.

Sistemul nervos este marele conducător al funcționării corpului nostru. Există două stări ale funcționării sistemului nervos vegetativ (sau autonom, care reglează activitatea organelor interne): simpatic și cel parasimpatic. Activarea sistemului nervos simpatic corespunde stărilor de încordare și de luptă, când pupilele sunt dilatate, circulația sangvină periferică este intensificată, iar funcțiile de hrănire și regenerare ale organismului sunt date la minim. Sistemul nervos simpatic este activat în cazurile pe care corpul nostru le interpretează drept pericole. Cealaltă stare este cea de activare a sistemului nervos parasimpatic, când fluxul sanguin este îndreptat spre funcțiile de hrănire și regenerare, se produce digestia, se intensifcă circulația limfei. Un organism are nevoie de a accesa cât mai mult posibil această stare pentru a fi eficient și funcțional. Cel mai adesea se obține această regenerare în timpul somnului, de unde importanța orelor de somn suficiente și de calitate. Omul modern care are doar preocupări exterioare, fără a se îngriji de propriul suflet sau de organismul său, se alfă în mod simpatic mult prea mult timp, consumându-și energia vitală și resursele, practic nu îi dă corpului timpul necesar pentru a se reface.

În timpul unei ședințe parcurgem împreună câteva tehnici de relaxare eficiente, pe care mai târziu clienții le vor practica singuri. Obținerea unui echilibru, ca orice în viață, înseamană a dedica timp, energie și voință pentru acel lucru. Atunci când ne propunem să trăim armonios și cât mai aproape de ceea ce-și dorește sufletul nostru, este necesar să acordăm prioritate acestui deziderat, printre celelalte din viața noastră.

Acest deziderat plătește însă multiplicat subiectul, căci în loc să ne luptăm și să ne simțim secătuiți și inutili după ce ne-am pus în joc toate cunoștiințele și abilitățile, învățăm să trăim în echilibru, să ne ascultăm vocea inimii și să aducem în noi și în jurul nostru bucurie și lumină.