Pelerinul rus, personajul principal al cărții este în căutarea unei căi de a se apropia de Dumnezeu și de a se mântui. Părintele lui duhovnic, un călugăr bătrân îi dă sfaturile sale și îi vorbește despre rugăciunea inimii care devine rugăciune lăuntrică, făcută mereu, cu gura, apoi devine rugăciune a minții, pentru ca apoi să fie făcută neîncetat în inimă. Toată cartea descrie călătoriile acestui pelerin atât exterioare, cât și pe cele interioare, pe calea rugăciunii. Întâlnirile sale devin prilejuri de a înainta spre o mai bună lucrare a rugăciunii.
O carte plină de blândețe și de înțelegere față de căutările fiecărui om. Are o curgere lină, ca o rugă continuă de contopire cu Dumnezeu.
Vom prezenta în continuare câteva fragmente din această carte care unge sufletul cititorului ca un balsam.
Se întâmpla uneori că simțeam în inimă ceva care parcă fierbea și care mă desfăta; găseam în aceasta atâta ușurință, libertate și mângâiere, încât mă schimbam cu totul și cădeam în extaz. Simțeam o dragoste înflăcărată pentru Iisus Hristos și pentru toată zidirea lui Dumnezeu. Uneori mi se revărsau lacrimi de recunoștință față de Domnul, Care m-a miluit pe mine, un păcătos. Alteori judecata mea cea slabă de mai înainte mi se lumina atât de bine, încât înțelegeam ușor și cugetam cu ușurință cele ce mai înainte nici nu le puteam gândi măcar. Uneori căldura dulce din inimă mi se revărsa în toate mădularele și simțeam cu adâncă smerenie înlăuntrul meu prezența lui Dumnezeu. Alteori simțeam înlăuntrul meu cea mai mare bucurie, care venea din chemarea numelui lui Iisus Hristos și înțelegeam cele spuse de El: Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (Lc. 17, 21).
…….
Sigur că Dumnezeu nu are nevoie de păcătoasa noastră rugăciune, totuși, din dragostea Lui pentru noi, Se bucură când ne rugăm. Și nu numai rugăciunea cea sfințită, pe care însuși Duhul Sfânt o mijlocește și o deșteaptă pentru în noi este plăcută Lui – de vreme ce El însuși ne-o cere poruncindu-ne: Petreceți în Mine și Eu întru voi. -, ci în fața Lui este de mare preț orice faptă, chiar dacă pare mică, orice intenție, orice îndemn și orice gând ce se săvârșesc pentru El și se îndreaptă spre slava Lui și spre mântuirea noastră. El ne răsplătește din belșug pentru toate astea, potrivit nemărginitei Sale milostiviri. Iubirea lui Dumnezeu ne răsplătește prin binefacerile Sale de mii de ori mai mult decât merităm. Dacă tu vei face pentru Dumnezeu ceva de valoarea unui bănuț, El te va răsplăti cu un ban de aur. Dacă tu nu vei face nimic altceva decât să îți pui în minte să mergi la Tatăl, El de îndată îți va ieși în întâmpinare. Tu vei găsi un cuvânt scurt și uscat, zicând: Primește-mă! Miluiește-mă!, în timp ce El te va îmbrățișa și te va săruta. Iată câtă dragoste are Tatăl ceresc pentru noi, nevrednicii! Și El se bucură chiar de fiecare mișcare, oricât de mică ar fi, ce are drept țintă mântuirea noastră. Tu îți închipui că nu vei adăuga nimic la slava lui Dumnezeu și la folosul sufletului său dacă te vei ruga puțin și pe urmă te vei afla iarăși risipit; sau dacă vei săvârși vreo faptă bună cât de neînsemnată…. Nu niciuna din aceste fapte nu se pierde în zadar. Toate vor fi numerate de ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu și vor primi o însutită răsplată, nu numai în viața veșnică, ci chiar în viața de aici.
Din tot ce s-a zis mai sus urmează că întreaga mântuire sufletească atârnă de rugăciune și de aceea ea este cea dintâi de trebuință, înaintea oricărei fapte, căci mulțumită ei prinde viață credința și prin ea se împlinesc toate faptele bune. Într-un cuvânt, în vremea rugăciunii tot lucrul bun este întâmpinat de izbândă, iar fără ea nici o faptă creștinească de evlavie nu se poate săvârși.
Așadar pe când celelalte virtuți își au fiecare timpul lor, rugăciunii i se cere să fie neîntreruptă, necontenită. Când e vorba de rugăciune, Evanghelia ne poruncește să o spunem necurmat: Rugați-vă neîncetat. Se cuvine deci să ne rugăm totdeauna, să ne rugăm în orice vreme, în orice loc.
De pildă, Sfântul Ioan Scărarul scrie : Când ți se întunecă sufletul de gânduri necurate, biruiește-i pe potrivnici cu numele lui Iisus, chemându-l cât mai des. O armă mai puternică nu vei găsi nici în cer, nici pe pământ. Sfântul Grigorie Sinaitul învață: Să știi că nimeni nu își poate ține mintea în frâu prin propriile sale puteri și, de aceea, când te năpădesc gânduri necurate, cheamă numele lui Iisus, de mai multe ori, și atunci gândurile se vor liniști de la sine.
Dar oare este nevoie de multă învățătură, de minte sau de cunoștință ca să spui cu o inimă curată: Iisuse, fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă? Oare nu astfel de rugăciuni au fost lăudate de Însuși dumnezeiescul nostru Învățător? Oare nu prin aceste rugăciuni rostite în scurte cuvinte, dar repetate adesea, au fost dobândite și săvârșite minunile? Ah! Iubite suflet de creștin! Vegheză și să nu taci când este vorba de chemarea neîncetată în rugăciune a Domnului! Și chiar dacă strigătul ar ieși dintr-o inimă răspândită și plină de cele ale lumii, cu atât mai mult ai nevoie! Trebuie numai să o spui mereu, să nu taci și poți fi liniștit: rugăciunea se va curăți prin ea însăși de părtășia ei cu cele lumești. Nu uita niciodată că : Mai mare este Cel ce este în voi decât cel ce este în lume. (I In. 4, 4)
Mulți dintre oameni, călăuziți de o mincinoasă lumină, socotesc că e nefolositor să te ocupi cu această rugăciune, săvârșită des, cu gura, și mereu cu aceleași cuvinte, numind-o chiar o îndeletnicire mașinală și lipsită de rost, cu care se ocupă oamenii simpli; ei nu cunosc taina care se descoperă întrun sfârșit, tocmai datorită acestei practice mașinale. Ei nu pot înțelege cum acest strigăt făcut cu gura, dar des, se preface într-un adevărat strigăt pornit din inimă, cum pătrunde adânc înăuntru, cum devine cel mai plăcut și parcă ceva firesc pentru suflet, îl luminează, îl hrănește și îl duce la unirea cu Dumnezeu.
Iubește și fă ce vrei, spune Fericitul Augustin, căci cine iubește cu adevărat, acela nu poate și nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut ființei iubite… Cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea și lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea același lucru: pentru mântuire nu este nevoie de altceva decât de rugăciune neîncetată. Roagă-te și fă ce vrei, și vei atinge țelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea prin ea!…
Iată care sunt aceste simțiri care vin din rugăciune): dulceața care izvorăște din inimă; căldura plăcută și lumina care se revarsă înăuntru; încântarea negrăită; bucuria, pacea, liniștea adâncă, fericirea cerească, mulțumirea de viață; toate ne sunt insuflate prin puterea rugăciunii.
… atunci când îl chemăm pe Dumnezeu nu trebuie să ne fie frică sau să ne îndoim. Indrăzniți! Eu sunt cu voi! Nu vă temeți, zice Iisus Hristos.
Toți oamenii, după legea firii lăsată de Dumnezeu, se află în legătură unul cu altul, care le este atât de trebuincioasă, fiind datori să se aute unul pe altul în viață, să fie folositori unul altuia și să muncească unul pentru altul. Din această legătură se naște bunăstarea neamului omenesc și dragostea pentru aproapele.
Și vă rugați unul pentru altul ca să vă vindecați… (Iacov 5, 16)
Se poate să vă mai intereseze și:
