Lotusul în mâl înflorește

Atât suferința, cât și fericirea sunt de natură organică, ceea ce înseamnă că ambele sunt tranzitorii. Floarea, când se usucă, devine compost. Compostul poate ajuta la creșterea unei noi flori. În mod similar, fericirea este organică și efemeră prin natură. Poate deveni suferință și suferința se poate metamorfoza din nou în fericire.

Dacă privești cu atenție o floare, vezi că este alcătuită doar din elemente care par să nu aibă legătură cu ea.  În acea plantă există un nor. Desigur, știm că un nor nu este floare, însă fără el floarea nu poate exista. Dacă nu există nori, nu avem nici ploaie și nici viața nu poate crește. Nu trebuie să fii un visător ca să vezi un nor plutind într-o floare, este chiar acolo, ca lumina soarelui.

La o privire și mai atentă, vom vedea o mulțime de alte lucruri, precum pământul și mineralele. Fără ele, o floare nu poate exista. Așadar, este un lucru cert că planta găzduiește doar elemente din exterior. Nu poate exista de una singură. Ea se află în strânsă legătură cu tot ce o înconjoară. Nu poți înlătura din floare lumina soarelui, pământul sau norul.

În fiecare dintre centrele noastre de practică Plum Village din întreaga lume, avem un iaz cu lotuși. Toată lumea știe că trebuie să existe mâl pentru ca aceștia să crească. Mâlul nu miroase prea bine, însă florile sunt cu totul altceva. Dacă nu ai mâl, lotusul nu va ieși la iveală. Nu poți crește flori din marmură. Lotusul în mâl înflorește.

Este posibil, desigur, să te împlotmolești în mâlul vieții. La fel de ușor poți observa mizeria care te înconjoară. Cel mai greu lucru de practicat este să nu îți dai voie să fii copleșit de disperare. Când ești copleșit, oriunde te-ai uita, te simți încolțit de suferință. Te simți de parcă cel mai rău lucru ți se întâmplă ție. Dar trebuie să ne amintim că suferința este un fel de mâl de care avem nevoie pentru a obține bucurie. Fără suferință, nu există fericire. Nu ar trebui să privim cu ochi răi mâlul. Trebuie să învățăm cum să ne acceptăm și să ne ocrotim propria suferință, suferința lumii, dând totodată dovadă de multă tandrețe.

Când locuiam în Vietnam în timpul războului, era dificil să ne vedem calea prin acel mâl întunecat și greoi. Părea că distrugerea va continua pur și simplu. În fiecare zi, oamenii mă întrebau dacă, după părerea mea, războiul se va termina curând. Era foarte dificil de răspuns, deoarece nu se întrevedea niciun sfârșit. Dar știam că dacă aș fi răspuns Nu știu acest lucru nu ar fi făcut decât să le încolțească semințele disperării. Așadar, atunci când oamenii îmi puneau acea întrebare, le răspundeam: Totul este efemer, chiar și războiul. Se va termina într-o zi. Știind acest lucru, ne puteam continua munca pentru pace. Și, într-adevăr, războiul s-a încheiat. Acum, foștii dușmani de moarte tranzacționează și circulă încolo și încoace, iar oamenii din întreaga lume se bucură de practica învățăturilor tradiției noastre despre mindfullness și pace.

Dacă știi cum să folosești mâlul, poți crește lotuși frumoși. Dacă știi să folosești corect suferința, poți aduce fericire. Avem nevoie de ceva suferință pentru a face fericirea posibilă. Și mulți dintre noi au suficiente încercări ca să poată realiza asta. Nu trebuie să creăm mai multe.

Extras din cartea Lotusul în mâl înflorește, Thich Nhat Hanh

Creșterea încrederii în sine

Aveți încredere în sine? Altfel spus, sunteți convinși de capacitatea dumneavoastră de a vă împlini potențialul?

Încrederea în sine este unul dintre stâlpii fundamentali ai reușitei.

Un semn de neîncredere este minimizarea reușitelor. Educația tradițională ne învață să ne păstrăm mici/modești. Tendința de a ne auto-sabota chiar atunci când universul ne arată că avem talent, este o modalitate de a ne pune singuri bețe în roate.

De exemplu, am gătit o prăjitură foarte gustoasă și care chiar a ieșit precum ne doream, iar prietena noastră o gustă și ne laudă reușita. Atunci când spunem, ah, trebuia să o las mai mult la cuptor, sau rețeta este foarte simplă de fapt, acestea sunt semne de minimizare.

Dar celebrarea și bucuria pe care o simțim după fiecare reușită merită exprimate. Știm că prăjitura este bună, ne bucurăm că prietena noastră o găsește gustoasă. Zâmbim și acceptăm complimentul și că am făcut o treabă bună.

În timp, rezultatul respingerii reușitelor este că ne pierdem încrederea în sine și în vocea noastră interioară. Iată în continuare 4 idei care vă conduc la creșterea încrederii în sine.

1. Încetați să vă mai concentrați pe semnele exterioare ale reușitei

Primul punct este că avem tendința de a ne concentra pe semnele exterioare: un titlu onorific, obținerea unei promovări, să trăim întro casă foarte mare, să avem o garderobă luxoasă, călători exotice…

Societatea dă foarte multă importanță acestor semne exterioare. Ne conduce să ne situăm mereu pe o poziție de inferioritate: ne comparăm cu ceilalți care ai mereu mai mult sau mai bun. Este o alergare fără sfârșit!

Totuși, potențialul și scânteia internă nu sunt dictate din exterior, ci trebuie să căutăm în interiorul nostru pentru a le găsi. Chiar dacă am fost învățați să primim feedback din exterior pentru a putea trăi și a ne putea adapta în lume, pentru încrederea în sine trebuie să căutăm în noi înșine.

Luați o hârtie, un creion, un pic de timp pentru voi, faceți o introspecție sinceră și notați-vă:

  • Ce contează într-adevăr pentru mine?
  • Ce are importanță pentru mine?
  • Care sunt valorile pe care doresc să le transmit?

Pentru a câștiga încredere în sine este nevoie să vă reconectați cu dorințele voastre profunde, fără să lăsați anturajul sau societatea să vă dicteze ce trebuie sau nu să faceți.

Reușită înseamnă de fapt să reușim în proiectele nostre care ne fac inima să salte de bucurie.

2. Eliberați-vă timp și spațiu pentru ceea ce vă pasionează

Bucătăria, lectura, grădinăritul, voluntariatul, sportul, pictura… oricare ar fi aceea, luați-vă timp pentru pasiunea dumneavoastră. Probabil că deja ați observat: după o zi grea la serviciu, mergeți la un curs de yoga sau la alergat în parc și ca prin magie toată oboseala și stresul dispar. Sunteți din nou cu zâmbetul pe buze. Sunteti din noi încrezatori și conectați cu Sinele vostru. 🙂

Încrederea se naște din felul în care vă simțiți. Cu cât petreceți mai mult timp făcând lucruri care vă inspiră, cu atât mai mulțumiți veți fi, cu atât răspândiți această stare și vă îndreptați înspre împlinirea potențialului.

Încrederea se naște din gândurile generate. Întrun eșec avem tendința cu toții de a spune că nu suntem buni de nimic, ne punem la întrebare capacitățile și începem să generăm teamă.

Atunci când practicăm activități care ne plac, ne punem în situația de reușită, generăm gânduri pozitive care ne întăresc încrederea în sine.

3. Puneți întrebările bune

Creierul nostru este conceput pentru a căuta și a găsi răspunsuri la tot. În consecință atunci când aveți un gând de genul nu sunt bun de nimic, creierul începe să caute dovezi tangibile pentru a vă da dreptate. Atunci va trece prin sită toate situațiile și amintirile pentru a justifica acest gând. Cercul vicios se creează, căci a găsit argumente că nu suntem buni la nimic și drept urmare rămânem blocați și ne este teamă să acționăm. Când nu acționăm, nici nu mai creem o situație în care să reușim.

Nu e timp de pierdut. Acționați precum un hacker al creierului. De cum apare un gând negativ, formulați exact gândul contrar ca întrebare. De exemplu, dacă gândiți : Am greșit totul puneți întrebarea: Oare ce și când am reușit? Sunt un dezastru. – În ce domenii sunt talentat?

Creierul este conceput să caute soluții, așa că puneți întrebările bune și va veni cu dovezile pe care le căutați.

Adevărul este că avem reușite și avem eșecuri în viața, că sunt lucruri la care suntem buni, altele la care suntem nuli sau avem zile în care suntem strălucitori, dar și momente în care nu suntem buni de nimic.

Acceptând că suntem imperfecți, acceptăm posibilitatea de evoluție. Dorința de a fi perfecți este dorul nostru după perfecțiunea divină. Dar viața așa cum este ea este deja perfectă, gândiți-vă la miracolul respirației, miracolul că avem un corp care funcționează este deja perfect.

Imaginea pe care o avem în mintea noastră despre perfecțiune, este doar un produs. Perfecțiunea este în fiecare moment în care acționăm și suntem din ce în ce mai conștienți de sine, fiecare moment în care evoluăm.

4. Masaj și yoga pentru încredere în sine

Masajul abdomenului poate de asemenea să ajută la recăpătarea și creșterea încrederii în sine. La nivelul abdomenului se află plexul solar, unde se adună multe temeri și emoții negative. Se stochează mai întâi la nivel subtil în corp, apoi aria poate deveni chiar dureroasă. Majoritatea oamenilor sunt încordați la nivelul abdomenului și manifestă dureri la atingerea zonei.

Știm expresiile am fluturi în stomac, am simțit un nod în stomac, m-a lovit din plin. Cu ajutorul masajului aceste emoții negative stocate se eliberează. Vom avea astfel un bust de încredere în sine, lejeritate și curaj în acțiune.

Dacă practicați hatha yoga, asanele pentru energizarea centrilor Manipura și Anahata ajută la creșterea încrederii în sine. Propunem, dar modalitățile sunt foarte multe: salutul soarelui, trikonasana, bhadrasana, virabhadrasana, nabiasana.

Mult succes și multă încredere în sine!

Mai multe detalii despre masajul abdominal sunt mai jos:

Pentru programare masaj: http://terapiialternative.acumstiicum.net/contact/

Cultivând tăcerea minții

Fragment din cartea Inteligența Eneagramei de Don Richard Riso şi Russ Hudson

Dacă  reuşim  să  devenim  măcar  un  pic  mai  conştienţi  de  noi  înşine,  vom  observa  o  realitate  constantă:  minţile  noastre  pălăvrăgesc în continuu! Nu trece vreun moment în care să nu existe vreo formă de dialog interior, comentariu sau judecată. Dar cine cui vorbeşte? Şi de ce?

Unul  dintre  motivele  pentru  care  vorbim  cu  noi  înşine  este pentru  a  calcula  următorul  pas.  Vorbim  singuri  pentru  a  evalua o  situaţie,  pentru  a  pregăti  răspunsuri  la  posibile  evenimente viitoare  sau  pentru  a  rememora  întâmplări  trecute.  Deoarece  atenţia noastră  este  absorbită  de  această  constantă  gălăgie  a  gândurilor,  nu putem  auzi  propria  noastră  înţelepciune  interioară.  Personalitatea superficială  o  acoperă,  la  fel  ca  atunci  când  căutăm  cu  disperare cheile prin toata casa şi apoi ne dăm scama că sunt în buzunar.

Ideea  de  a  ne  reduce  mintea  la  tăcere  sună  la  început  ciudat pentru mulţi dintre noi. Suntem de părere că dacă întrerupem curgerea gândurilor  şi  asocierile  mintale,  totul  va  deveni  plictisitor,  uniform şi  fad.  Dar  iată  că,  din  nou,  opusul  acestui  lucru  este  adevărat. Repetitivitatea  tiparelor  noastre  obişnuite  de  gândire  şi  preocupările previzibile  sunt  ceea  ce  conferă  realităţii  uniformitatea  ei  fadă. Mai  mult,  constanta  pălăvrăgeală  a  gândurilor  noastre  ne  împiedică să  conştientizăm  aspectele  vieţii  care  ne  sunt  necesare  pentru transformare. Din acest motiv, este important sa distingem între „mintea de maimuţă”  (pălăvrăgeală  interioară,  griji,  imaginaţie  dezlânată, vizualizarea  de  scenarii  viitoare  sau  retrăirea  unora  vechi)  şi „mintea tăcută” (spaţiul misterios din care răsare cunoaşterea). Cu  cât devenim  mai  relaxaţi  şi  conştienţi,  ne  dăm  seama  că modul “normal”  de  funcţionare  a  minţii  este  haotic,  descentrat  şi neatent, pe  când  o minte  tăcută  este  sobră,  clară  şi  fermă.  Pe  scurt, când mintea  e liniştită,  inteligenţa  noastră  se  aliniază  unei  inteligenţe superioare care înţelege situaţiile obiectiv şi vede exact ce trebuie (sau nu) făcut. Suntem vioi şi atenţi la cei din jur. Simţurile ne sunt ascuţite, sunetele şi culorile sunt vii, lumea devine o senzaţie proaspătă.

Vă mai poate interesa:

Anii magici – spontaneitate si bucurie toata viata

Îți amintești de bucuria de a fi copil? Îți amintești când cel mai bun prieten era un animal de pluș, în care aveai încredere și pe care îl iubeai din toată inima? Puteai să te joci singur, ore în șir cu setul de ceai pentru copii, să intri în toate bălțile cu noile tale ghete roșii sau să țipi de plăcere datorită senzației ciudate din stomac, atunci când te dădeai în leagăn sus- sus, aproape de cer.

În tot acest timp erai cuprins de uimire, chiar și față de cele mai banale obiecte sau evenimente. O furnică pe un cotor de măr, roua de pe o pânză de păianjen, nervurile viu colorate dintr-o piatră spartă: indiferent ce activitate îți atrăgea atenția, erai complet absorbit, în liniște și mulțumire interioară. Erai pur și simplu tu – și te simțeai minunat.

Cât de des îți recapeți bucuria de a fi deplin uman astăzi? Ai ascuns aceste amintiri în subsolul prăfuit al minții de adult? Dacă le-ai readuce acum la viață ai găsi doar imagini fragmentate ale tinereții tale?

Nu poți reveni la copilărie, dar poți să îți recapeți bucuria și emoția care erau tovarășii tăi. Nu le-ai abandonat și nici ele nu te-au abandonat pe tine. Undeva pe drum animalele de pluș și ghetele au fost schimbate cu obiective educaționale, siguranța locului de muncă și respectul în comunitate – acestora lipsindu-le oarecum frumusețea spontană a acelor ani nevinovați și magici.

Miracolul vieții nu este un fenomen ce caracterizează exclusiv copilăria. Poate că ai avut străfulgerări trecătoare ale miracolul inerent condiției umane atunci când ai privit adânc în întunericul unui cer presărat cu stele sau ai simțit neputința unui nou- născut la sânul mamei sale. Bucuria și iubirea sunt prezente acolo. Doar ți-ai concentrat momentan atenția asupra unor lucruri ce par mai importante din viață.

Vestea cea bună este că întoarcerea la copilărie nu te obligă să renunți la ceea ce ai câștigat ca adult. Când ai rețeta potrivită, mișcările metodice ale maturității sunt infinit îmbunătățite de spontaneitatea care ți-a caracterizat copilăria.

Nu trebuie să alegem ori una, ori alta. Nu trebuie să ne lamentăm de pierderea bucuriei interioare în favoarea siguranței exterioare. Am înțeles greșit vârsta adultă. Problema este că ne oprim din creștere prea repede.

Vezi tu, ceea ce în mod normal exprimăm ca fiind comportament adult este încă profund imatur.
Maturitatea, așa cum o cunoaștem astăzi este mai degrabă o adolescență prelungită. Un adolescent crede că știe mai multe decât ar justifica experiența sau aptitudinile lui. Din acest motiv adolescenții sunt distrugători și periculoși pentru ei înșiși și pentru alții.

Dacă te gândești, majoritatea adulților sunt chiar mai distrugători și mai periculoși. Avem nevoie doar de un moment de relfecție pentru a recunoaște faptul că specia noastră este periculos de aproape de dispariție din cauza comportamentului distructiv al adulților de la fiecare nivel al societății din întreaga lume.

Dezvoltarea umană este mai mult decât ce am trăit până acum. Știm, intuitiv, că viața trebuie să fie ceva mai mult.

Poate că ți-ai pus această întrebare întrun moment de deznădejde mută. Ea apare de obicei la mijlocul vieții după ce am achiziționat cele mai multe dintre lucrurile pe care ni le dorim. Simțim, în continuare un gol intangibil, însoțit de sentimentul că nu suntem compleți.

Vocea – nu mai mult decât un val ușor în oceanul minții noastre – vine din acest ciudat și liniștit loc din adâncuri. Ascultăm cu atenție pentru că știm că încearcă să ne spună ceva important. Dar e o voce firavă, acoperită de vântul și valurile vieții noastre de zi cu zi.

Și astfel înaintăm în viață pe drumul pe care strămoșii noștri l-au visat pentru noi – viața de stăpâni ai mediului nostru, o viață care reflectă în cele din urmă opulență, putere și mândrie.

În general, recunoaștem copilăria, adolescența și maturitatea ca fiind etape majore ale dezvoltării umane. Ne așteptăm să trecem, în mod constant, prin aceste etape pentru a aduna cât mai multe cunoștințe, bogăție și putere. Ne așteptăm să găsim fericirea sub forma vasului plin cu aur din fibule, la capătului curcubeului vieții noastre.

În cele din urmă ceea ce prețuim cel mai mult sunt amintirile. Până și cei mai bogați și mai puternici dintre noi rămân în cele din urmă doar cu amintirile. Este ca și cum ne-am da seama prea târziu că recompensele exterioare pălesc în prezența puterii reale – momentele de compasiune, camaraderie și dragoste din viața noastră.

Extras din cartea Eusentimentul, dr. Frank J. Kinslow
https://editura-foryou.ro/eusentimentul-arta-de-a-crea-pace-interioara-si-prosperitate-exterioara?search=eusentimentul

Poate te mai interesează:

Doar astăzi ….

Doar astăzi …. principii pentru o viață înfloritoare

Practicanții de reiki cunosc aceste cinci principii, dar ele pot fi de folos pentru oricine.

Fiecare principiu începe cu Doar astăzi…. Acest lucru ne amintește să trăim în momentul prezent, făcând chiar acum ceea ce putem mai bine. Să regretăm trecutul care nu mai poate fi schimbat sau să ne îngrijorăm pentru viitorul care nu există încă nu face decât să ne împiedice să fim atenți la aici și acum.

Doar astăzi ne dă permisiunea să ne iertăm pentru ceea ce am greșit în trecut și ne eliberează de impulsul de a controla viitorul. Doar în momentul prezent putem acționa și schimba ceva.

  1. Primul principiu este Doar azi nu mă enervez. Mânia este o emoție secundară cauzată de frică, durere, neînțelegere, sentimentul de neputință. Dacă căutăm ceea ce este dincolo de mânie, descoperim teama sau durerea.

De exemplu, dacă în trafic o mașină ne taie fața brusc și evităm ca prin minune un accident ne putem enerva, dar sentimentul care cauzează aceasta este frica bruscă. Recunoscând sentimentul care stă la baza enervării și acceptându-l ca fiind o experiență, ne ajută să trăim în prezent, să îl acceptăm și să nu ne lăsăm pradă furiei. Alegem să fim conștienți de ceea ce ni se întâmplă. Căutați ce cauzează enervarea, ce vă supără.

2. Al doilea principiu este Doar azi nu îmi fac griji. Grijile permanente sunt foarte distructive pentru sănătatea fizică și mentală. Chiar nu avem nimic de câștigat atunci când ne facem permanent griji.

Există o diferență între a fi precaut față de o situație, acționînd cu intenția de a produce un rezultat cât mai bun în situația dată și a își face griji pentru viitorul asupra căruia nu avem niciun control. Clarificăm cât de mult control avem asupra unei situații, ceea ce aduce acceptare și pace.

3. Doar astăzi sunt recunoscător. Toți putem fi recunoscători pentru ceea ce avem în viața noastră, pentru că avem o viață, iar în unele zile lista e mai lungă decât în altele. Un corp sănătos, familie și prieteni, calități și aptitudini, o slujbă, posesiuni materiale.

Dar ce se întâmplă când trecem prin încercări? Chiar și atunci putem găsi pentru ce să fim recunoscători, inclusiv pentru că ni s-a mai dat o zi să trăim. Putem să fim recunoscători pentru încercările pe care le trăim, căci ele ne ajută să devenim oameni mai buni. Fără încercări am rămâne niște ignoranți. Cel ce are recunoștință, i se va mai da.

4. Doar astăzi îmi fac munca ce o am de făcut cinstit și cum pot mai bine. Acest principiu are mai multe înțelesuri. Primul ne aduce aminte să ne îndeplinim ceea ce avem de făcut în fiecare zi  cu onestitate și integritate. Integritatea este o însușire foarte importantă, reprezentând ceea ce ne unifică, ceea ce este în acord cu valorile și cu sufletul nostru.

Apoi, acest principiu ne amintește să îi ajutăm pe ceilalți și le oferim serviciile noastre de calitate, recunoscând că nu este treaba noastră să îi schimbăm pe ceilalți sau să facem munca în locul lor. Acest principiu ne aduce aminte să ne lăsăm la o parte ego-ul și să lăsăm divinul/ universul să acționeze prin noi având discernământ între ce acțiuni să întreprindem și când să lăsăm lucrurile să se întâmple.

5. Doar astăzi, accept și respect totul. Mai ales atunci când nu suntem de acord cu cineva ne este greu să ne aducem aminte că suntem toți suflete care au o experiență umană, prin urmare suntem mult mai asemănători decât diferiți. Astfel, putem găsi foarte multe puncte asemănătoare cu orice om.

Acceptarea diversității este acceptarea faptului că totul are un sens, ca divinitatea nu face nimic la întâmplare și că acel om trăiește experiența cea mai potrvită pentru el ca să evolueze.

Cheia pentru a aplica aceste principii este să le luăm pe rând și să acceptăm că nu le putem trăi 100% pe fiecare în fiecare zi, dar putem să ne dăm silința în fiecare zi.

Fiind conștienți atunci când gândurile noastre se îndreaptă înspre furie, griji, plângere de milă, frustrare sau alte lucruri negative, ne putem readuce atenția în inimă. Practicarea acestor principii ne aduce o viață mai în pace, bucurie și împlinire.

Se poate să vă mai intereseze:

Terapeutul – între ajutor și salvator

Dorința de a deveni terapeut maseur își are de obicei rădăcinile în dorința sinceră de a-i ajuta pe oameni. Această dorință care a făcut pe majoritatea terapeuților să își aleagă meseria devine o piedică atunci când terapeutul devine responsabil pentru recuperarea și starea de sănătate a clientului său.

A avea compasiune pentru ceilalți poate fi ușor de confundat cu a te simți răspunzător pentru ceilalți. În unele situații bucuria de a îi ajuta pe ceilalți se poate manifesta ca încercare de a-i salva pe ceilalți. Din nefericire, terapeuții care doresc să își salveze clienții se rănesc pe ei înșiși.

Fiind conștienți de arhetipul salvatorului, ne dăm seama în situațiile când intrăm în el. Iar recunoașterea lui duce la o introspecție și o abordare mai echilibrată a vindecării.

Ce este arhetipul salvatorului?

Salvatorul este condus de dorința de a fi un erou și de a-și asuma responsabilitatea de a scăpa pe cineva de durere și suferință.

Terapeuții care nu realizează că joacă acest rol au parte de mari dezamăgiri, frustrare și deziluzie în viața lor personală și profesională.

Terapeuții maseuri se confruntă cu riscul de a prelua rolul salvatorului atunci când:

  • fiind stresați sau cu dureri, clienții caută o soluție salvatoare de la terapeutul lor
  • priviți ca experți în corpul uman, tereapeuților li se cer sfaturi sau sunt rugați să rezolve probleme somatice ale clientului
  • terapeuții maseuri nu se simt confortabil când își văd clienții suferind ( fizic sau emoțional) și se simt responsabil să îi scape de zbatere.

7 semne că un terapeut maseur poată să își asume rolul de salvator:

  1. Se simte obligat să își vindece clienții și dorește să facă asta cât mai repede.
  2. Este tentat să lucreze prea mult, prea greu, prea în profunzime pentru a avea rezultate – chiar dacă această strategie nu este necesară clienților.
  3. Simte că a eșuat dacă nu s-au produs schimbările dorite la client.
  4. Se simte prea responsabil pentru clienții săi.
  1. Atunci când clienții săi se simt mai bine, terapeutul capătă senzația că merită.
  2. Face foarte multe eforturi pentru a ajuta un client, ca apoi să se simtă neapreciat.

Responsabilitatea

Recunoașterea acestui rol atunci când intrăm în el este primul pas pentru a ne schimba și a lua o cale mai sănătoasă. Al doilea pas este să ne dăm seama de originile sale.

Salvatorii se văd pe ei înșiși ca ajutoare de nădejde sau îngrijitori. De obicei acest rol a fost ales în copilărie atunci când și-au asumat responsabilitatea salvării unei persoane din familie care îi părea mai slabă și neajutorată, cu care a intrat în relația de victimă – salvator. Ca adulți, salvatorii au nevoie să îi salveze pe ceilalți pentru a se simți necesari și importanți.

Cheia ruperii acestui lanț al jocului victimă –salvator este pentru salvator să se simtă necesar și important fără să depindă de ceilalți. Fiecare individ este unic și important pentru viață.

Nimeni nu este responsabil pentru nimeni altcineva decât pentru propria persoană.

De asemenea, conștient sau inconștient, fiecare dintre noi ne alegem experiențele pe care le trăim. Atunci când recunoaște faptul că fiecare persoană are nevoie de experinețele prin care trece, fie ele și dureroase pentru a învăța ceva, atunci terapeutul înțelege că îi face un deserviciu clientului său când nu îl lasă să își învețe lecția și încearcă să o ia asupra lui.

Iată o anecdotă despre cum se comportă un salvator și capcana în care cade încercând să îi salveze pe ceilalți.

O persoană oprește un bărbat pe stradă și îl întreabă cum să ajungă la o locație bine cunoscută. Bărbatul îi spune: Mergi până la capătul străzii și acolo faci la dreapta.

Persoana mulțumește, își continua drumul, iar la capătul străzii face la stânga. Bărbatul strigă după ea.

  • Mergi în direcția greșită, am zis înspre dreapta.

Persoana răspunde:

– Te-am auzit, dar nu sunt încă pregătită să ajung acolo.

Lecția este destul de clară: suntem responsabili asupra calității serviciilor pe care le oferim, dar nu suntem responsabili pe alegerile celorlalți.

La început, terapeutul care joacă rolul salvatorului poate părea că le face foarte mult bine clienților săi. Dar în scurt timp dinamica se schimbă atât pentru terapeut cât și pentru client.

La terapeut așteptările nerealiste și dorința de a-l salva pe client conduce la o constantă trecere a barierelor, la violarea liberului arbitru, ceea ce face terapia ineficientă și îi provoacă burn out.

Clientul, care intră în rolul de victimă, este încurajat să devină neajutorat și să nu își asume responsabilitatea propriei sănătăți și implicit a propriei vieți.

Prima lecție a modulului de masaj terapeutic spunea: pentru ca o persoană să se vindece, este nevoie ca acea persoană să își dorească să se vindece și să creadă că vindecarea este posibilă.

Relații terapeutice echilibrate

Cheia în menținerea relațiilor terapeutice echilibrate este ca fiecare parte își asumă propria responsabilitate și menținerea barierelor profesionale.

Clienții care se consideră victime și care caută pe cineva să îi salveze de la durere nu își asumă responsabilitatea propriei vieți și suferințe. De asemenea, terapeuții care își privesc clienții ca victime și iau asupra lor responsabilitatea acestora încurajează co-dependența.

Astfel se deschide o buclă nesănătoasă și care nu poate aduce o rezolvare fericită

  • cu cât terapeutul vrea să își salveze clientul, cu atât acesta nu își asumă responsabilitatea vindecării;
  • cu cât clientul este fără responsabilitate, cu atât mai mult cere să fie salvat;
  • cu cât terapeutul este mai implicat în salvare, cu atât stima sa de sine este dictată de ceilalți;
  • cu cât terapeutul devine mai dependent de salvare, cu atât barierele profesionale sunt depășite.

Concluzie

Soluția pentru terapeuții care joacă rolul salvatorului nu este simplă. După ce terapeutul realizează că se află pe acest drum nesănătos, începe munca: și anume să învețe cum să se simtă valoros și necesar fără a primi de la ceilalți aprobări, să mențină barierele profesionale și să înțeleagă că clienții trebuie să își asume responsabilitatea propriei vindecări.

Dorința de a-I ajuta pe ceilalți este un dar minunat pe care majoritatea terapeuților îl posedă. Și această motivație poate co-exista cu bariere profesionale sănătoase, iar terapeuții trebuie să învețe cum să se mențină motivați fără să preia responsabilitatea asupra celor care le cer ajutorul.

Astfel, terapeutul oferă cel mai bun tratament și cele mai bune sfaturi de care este capabil, fiind detașat de rezultat. Pe de altă parte, clientul este lăsat să aleagă dacă vrea să o ia la stânga sau la dreapta, deci clientul este cel care are control asupra propriei stări de sănătate.

Puterea recunoștinței

Recunoștința este o forță imensă pe care o putem folosi pentru a ne crește fericirea, pentru a crea relații pline de iubire și chiar ne poate îmbunătăți starea de sănătate.

Multe studii științifice au arătat că persoanele care cultivă starea de recunoștință în mod conștient se simt mai bine atât fizic cât și psihic decât cele care nu o fac. În grupurile testate, cei care cultivă o stare de recunoștință:

  • se simt mai bine față de întreaga lor viață
  • au un nivel mai mare de bucurie și fericire
  • sunt optimiste cu privire la viitor
  • se îmbolnăvesc mai rar
  • fac exerciții/sport în mod regulat
  • au mai multă energie, mai mult entuziasm, determinare și focus
  • fac progrese mai mari pentru a-și atinge obiectivele personale
  • dorm mai bine și se trezesc împrospătați
  • se simt mai puternice în perioade grele
  • se bucură de legături mai apropiate cu familia
  • oferă ajutor și suport celor din jurul lor
  • suferă mai puțin de stress

Dacă îți dorești mai multă fericire și energie, practicarea recunoștinței este o cale crucială. Este o inimă plină care ne mișcă de la limitari și teamă înspre expansiune și dragoste. Atunci când apreciem ceva, ego-ul se dă la o parte și ne permite să ne reconectăm cu sufletul nostru. Recunoștința ne aduce atenția în momentul prezent, care este singurul timp când putem face într-adevăr ceva. Cu cât suntem mai recunoscători, cu atât privim mai mult cu ochii sufletului și viața noastră curge în armonie cu puterea creatoare a universului.

Gândiți-vă că aveți doi fii: unul foarte recunoscător pentru orice primește, chiar și cea mai mică atenție pe care primește, iar celălalt veșnic nemulțumit și nerecunoscător. Căruia dintre acești doi fii v-ar veni mai natural să îi dați daruri? În același fel este și viața cu fii ei.

Iată câteva tehnici puternice de recunoștință pe care le puteți încerca:

1. Păstrează un jurnal de recunoștință

Din timpuri străvechi înțelepții din toate tradițiile spirituale au spus că practicarea recunoștinței ne face să experimentăm nivele profunde de fericire, împlinire și stare de bine.

Filozoful olandez Rabbi Baruch Spinoza propunea în secolul al XVII- lea ca pentru o lună să ne punem în fiecare zi aceste întrebări:

  1. Cine sau ce m-a inspirit astăzi?
  2. Ce m-a făcut fericit azi?
  3. Ce mi-a adus pace interioară astăzi?

Această practică, spune Spinoza, ne ajută să găsim mai mult sens și mai multă bucurie în viețile noastre și ne conduce înspre o transformare interioară profundă.

În timp ce notezi, provoacă-te să nu repeți lucrurile din ziua precedetă. Aceaste te va face să dai mai multă atenție lucrurilor mici care îți îmbogățesc viața și îți aduc bucurie: să te trezești într-un pat cald, cântecul favorit, apelul unui prieten, abilitatea de a atinge, de a vedea sau de a auzi, electricitatea, bătăile inimii, o îmbrățișare.

Poți nota în jurnal chiar înainte de culcare, când te trezești sau înainte de a medita. Este important să îți iei câteva momente să te focusezi pe binecuvâtările din viața ta. Lucrurile pe care ne focusăm atenția cresc în viața noastră. Fiind recunoscători pentru toate lucrurile bune pe care le experimentăm, îi spunem universului să ne dea mai mult din ceea ce ne dorim.

2. Scrie o scrisoare de mulțumire

Fă o listă cu cinci persoane care au un impact profund în viața ta. Alege una căreia să îi scrii o scrisoare prin care să îți exprimi recunoștința față de acea persoană. Dacă e posibil, dă-I persoanei respective scrisoarea în mână.

Studiile arată că acest fel de recunoștință este uimitoare. De obicei destinatarul scrisorii nu are nicio idee despre impactul e care îl are asupra altei persoane și au fost profund atinși de exprimarea recunoștinței în acest fel.

Chiar dacă am putea-o face verbal, cuvântul scris este mai puternic. O scrisoare poate fi recitită și păstrată, creînd bucurie și dragoste ce vor continua să vibreze în univers.

3. Fă o plimbare a recunoștinței

Este o practică folositoare mai ales când ești supărat, stresat sau cuprins de îngrijorare. Ia-ți 20 de minute, sau cât poți și mergi prin cartier, prin parc, în jurul biroului sau undeva în natură.

În timp ce mergi, numără lucrurile pentru care ești recunoscător: relații împlinitoare, confort material, un corp care te ajută să experimentezi această lume, mintea care te ajută să te înțelegi și esența ta spirituală. Respiră, oprește-te și fii recunoscător pentru aerul care îți umple plămânii și care face posibil să trăiești.

Fii atent la simțuri – tot ceea ce vezi, auzi, simți, miroși sau guști – și vezi cât de multe lucruri găsești pentru a fi recunoscător. Acesta este un mod foarte puternic de a îți schimba starea și de a te deschide către curentul de abundență care te înconjoară.

V-ar mai putea interesa:

Practica interioară constantă

Fragment din Yoga-sutra (Patanjali) comentată de Osho

Esența lui abhyasa este să fii stabilit în propriul sine. Orice s-ar întâmpla, nu trebuie să acționezi imediat. Trebuie să te stabilești mai întâi în tine și apoi să începi să privești spre exterior și să iei o hotărâre.
Cineva te insultă și asta te scoate din minți. Nu ți-ai consultat Sinele. Ai acționat fără a te orienta măcar o singură data către interior.
Abhyasa înseamnă practică interioară. Înseamnă efort conștient. Înainte de a mă repezi în afară, trebuie să mă orientez spre interior, trebuie să iau mai întâi legătura cu Sinele meu. De acolo voi analiza situația și voi lua o hotărâre. Aceasta este atitudinea înțeleaptă, această atitudine te va transforma enorm. Privit din interior, totul pare altfel; perspectiva se schimbă. Este posibil să nu ți se mai pară că este o insultă. Omul acela o să ți se pară prost și atât. Sau, dacă vei privi dintr-o perspectivă și mai amplă, îți vei da seama că are dreptate “Asta nu este o insultă. Nu a spus nimic rău.”
Am auzit că s-a întâmplat o dată – nu știu dacă este adevărat sau nu – am auzit și eu această anecdotă. Un ziar scria mereu împotriva lui Richard Nixon, tot timpul îl defăimau, îl comdamnau. Așa că Richard Nixon s-a dus la editor și l-a întrebat: „Ce faci, domnule? Scrii tot timpul minciuni despre mine și știi foarte bine că sunt minciuni!”
Editorul a spus: „Da, știu că scriem minciuni despre dumneavoastră, dar dacă am începe să scriem adevărul ați avea și mai multe probleme!”
Așa că dacă cineva spune ceva rău despre tine, chiar dacă minte, mai gândește-te. Poate că ceea ce spune ți se potrivește. Doar când ești stabilit în propriul Sine, te poți vedea așa cum ești, te poți privi detașat.
Patanjali spune că abhyasa – practica interioară constantă – este efortul de a fi ferm stabilit în propriul Sine. Înainte de a realiza o acțiune exterioară, orice acțiune, interiorizează-te. Mai întâi încearcă să îți percepi Sinele – măcar pentru o clipă – și acțiunea ta va fi cu totul altfel. Nu se va mai încadra în vechiul tipar subconștient. Va fi ceva nou, va fi o reacție vie. Încearcă! De fiecare dată înainte de a face ceva, interiorizează-te, pentru că până acum ai reacționat numai pe bază de automatisme, ca un robot. Te învârteai mereu în același cerc.
Gurdjieff spunea că: „Omul este o mașină în starea în care este acum. Devii om doar în clipa în care devii conștient.” Și acest efort constant de a fi stabilit în tine însuți te va face conștient, te va face să nu mai acționezi mecanic, te va face imprevizibil, liber, spontan. Atunci vei putea să îți păstrezi buna dispoziție și atunci când cineva te insultă, înainte nu ai fi fost capabil să râzi de așa ceva. Cineva te poate insulta, iar tu în schimb să îi dărui iubire; nu ai mai putut niciodată să faci asta înainte. Se naște ceva nou. Acum creezi în tine o ființă conștientă.
Înainte de a te lansa în orice acțiune, pentru că a acționa înseamnă exteriorizare, orientare către exterior, către ceilalți. Înainte de a pleca, aruncă o privire, adâncește-te în esența ființei tale. Mai întâi trebuie să te interiorizezi.
Sufiții urmăresc să facă asta permanent, în tot ceea ce spun sau fac; când se așează, când se ridică, orice ar face…. Când se ridică, un discipol sufit se gândește la Dumnezeu. De fiecare dată când vrea să facă ceva el spune Allah! Când se așează el spune Allah! Când se ridică, spune Allah! Dacă nu este posibil să spună cu voce tare, atunci spune în gând. Fiecare acțiune este consacrată. Și treptat, această consacrare îl ajută să fie în permanență detașat, să realizeze delimitarea ce există între el și acțiunea pe care o realizează.
Și pe măsură ce această delimitare se adâncește, el devine capabil să acționeze complet detașat, poate privi acțiunile sale ca și cum nu el ar fi autorul. Repetând tot timpul Allah ajunge să își dea seama că nu el, ci Allah acționează. „Nu eu acționez. Eu sunt doar un vehicul sau un instrument.” Și pe măsură ce această delimitare se adâncește, răul dispare. Nu mai poți face nimic rău. Poți să faci rău doar atunci când nu există nicio delimitare între autor și acțiune. Altfel binele se realizează automat.
Cu cât delimitarea dintre autor și acțiune este mai clară, cu atât acesta este mai puternic în bine. Viața devine sacră. Corpul devine un templu. Tot ceea ce faci conștient, stabilit în propriul sine este abhyasa.

Cum să îți atingi și dezvălui întregul potențial

Cea mai bună variantă a ta este Sinele

În acest moment, foarte mulți oameni aleg gândirea pozitivă, cu speranță și optimism. Este o perioadă a îmbunătățirii propriei persoane, care țintește spre o viață de sănătate înfloritoare, atât mental cât și corporal.

Dar care este cea mai bună variantă a ta și cum să o găsești? Nu pare ușor de definit și există multă confuzie. Dacă dorești să ai o carieră de succes, cum poate fi aceasta în echilibru cu celelalte valori precum să fii cinsit, să ai o familie iubitoare, să nu te mai opui celorlalți? Succesul, așa cum îl vedem de multe ori în societate, pare să fie atins de oameni foarte competitivi, egoiști sau care trișează. Unde apare cea mai bună variantă a fiecăruia? Prin predare, acceptare și comportament uman? Oare asta înseamnă că vei fi folosit de ceilalți?

Cea mai bună variantă a ta tinde să fie o noțiune vagă. Există chiar oameni care se ascund de provocările vieții, fiind pasivi, pentru a-și păstra imaginea despre sine ca fiind virtuoși, morali sau spirituali.

O definiție clară ar fi că Sinele tău este deja cea mai bună versiune a ta. Sinele tău este prezent aici și acum. În practica meditației, vii în contact cu Sinele tău, prin liniștirea minții. Ceea ce prețuiești mai mult în viață: dragostea, compasiunea, creativitatea, intuiția, curiozitatea, evoluția personală vin chiar de la sursă, care este Sinele superior.

Nu trebuie să muncești pentru a creea aceste valori. Ele sunt înnăscute fiecărei ființe umane. Motivul pentru care nu realizezi acest adevăr este că pura conștiință este blocată atunci când atenția este ocupată de gânduri sau senzații. Trăiești povești create din nevoile egeo-ului, dorințe, condiționări vechi și altele. Dar fiecare element din povestea ta este o construcție mentală asamblată la întâmplare în trecut, începând din copilărie.

Cum să îți cultivi potențialul

Potențialul uman este dincolo de povești și construcții mentale. Este infinit, pentru că indiferent câte gânduri ai, câte acțiuni faci sau câte cuvinte folosești, există o infinitate de multe altele. Aceasta este singura definiție a potențialului uman până la urmă.
În termini practici, este important să lași potențialul tău infinit să se dezvăluie în fiecare zi. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când nu mai participi la o imagine de sine construită. O poveste nu face decât să hrănească imaginea de sine care satisfice ego-ul.
Cultivarea contactului cu sinele nostru se face prin meditație. Iar atunci când nu suntem în meditație, alegem în mod conștient să ne aliniem la astfel de valori:
– încetez să mă mai lupt și să mă opun, accept viața așa cum este;
– învăț să le spun celorlalți Da mai des și să îi accept;
– nu mai creez stress în viața altora și devin responsabil ca să reduc stresul în propria viață – stresul este mereu un semn de luptă;
– mă îndepărtez de situațiile negative și nu mă implic în astfel de situații;
– acționez cu dragoste și bunătate;
– în mod conștient, fac ceea ce consider corect în inima mea și nu fac ceva ce consider incorect.
Vocea sinelui este tăcută, dar în această listă proababil că găsești lucruri despre care știi deja că sunt corecte. Sinele ți-a influențat viața, chiar și atunci când te-ai simțit prins în propriul ego, imagine de sine sau circumstanțe exterioare. De fiecare dată când cauți sfatul sinelui, te vei apropia mai mult de a te identifica cu sinele.

Puterea vindecătoare a iubirii

Dragostea vindecă. Atunci când simțim dragoste suntem conectați la sinele nostru suprem, care este perfect. Prin urmare, cu cât mai mult simțim și apreciem perfecțiunea spiritului în viața noastră și a celor de lângă noi, cu atât mai mult ne vom simți vindecați și iubiți în mod profund.

De multe ori credem că nu suntem demni de a primi dragoste. Acest sentiment este cu atât mai puternic în rândul celor care luptă cu adicțiile de orice fel. Cei care caută să se recupereze, ar trebui să se deschidă să accepte dragostea celor din jur și să le dăruiască dragostea lor, dacă doresc să aibă success în găsirea stării de echilibru.

Dragostea de sine este cea mai importantă dragoste pe care o putem invita în viața noastră. Dacă ne pasă de noi înșine și ne iubim, atunci vom fi capabili să împărtășim dragoste și cu cei din jurul nostru. Una dintre poruncile biblice este Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Acesta este un îndemn spre dragoste, atât față de noi, cât și față de semenii noștri.

Iată câteva modalități de a ne mări inima și de a invita mai multă dragoste în viața noastră.

  1. Reconectarea cu adevărata menire în viață

Una dintre modalitățile de a cultiva dragostea de sine este să ne conectăm cu talentele noastre și cu menirea în viață. Fiecare persoană este unică și a fost dăruită cu calități și talente unice. Fiecare dintre noi se simte împlinit și valoros atunci când este conștient de aceste daruri, le dezvoltă și le pune în folosul semenilor săi. Pe măsură ce ne descoperim pasiunile, devenim entuziasmați să le dăruim. Lumina care strălucește prin noi îi inspiră și pe ceilalți și așa atragem în viața noastră persoane pozitive și pline de iubire.

Legea dharmei, sau a menirii în viață este una dintre legile succesului.

  • Iertarea de sine

A ne ierta pe noi înșine face loc pentru mai multă dragoste în viața noastră. Lăsăm să plece amintiri sau sentimente de vină legate de acțiuni trecute, care au avut menirea lor în procesul de evoluție. Dacă nu treceam prin ele, nu puteam învăța lecția pe care ne-au adus-o. Acceptându-ne așa cum suntem acum putem merge mai departe plini de compasiune față de ceea ce suntem și cu încredere. Putem să le oferim iertarea noastră celorlalți pentru a construi relații mai puternice și de încredere, acceptându-i pe ceilalți așa cum sunt.

  • Vorbirea pozitivă cu și despre noi înșine

De multe ori, păstrăm povești dăunătoare despre cine credem că suntem, pe care continuăm să ni le repetăm. Deși este o provocare, stă în puterea noastră să ne schimbăm gândurile și în consecință și pe noi înșine. Atunci când vorbim pozitiv și încurajator cu noi înșine, așa cum un părinte plin de iubire și bunăvoință ar vorbi cu copilul său, atunci dăm drumul ideilor vechi care nu ne mai servesc și putem îmbrățișa oportunități și începe din nou.

  • Meditația

Rămânerea în tăcere și fără gânduri ne ajută să ne conectăm cu natura noastră esențială: cu spiritul. Atunci când medităm aducem la tăcere curentul continuu de gânduri din mintea noastră și ne cufundăm într-un ocean de conștiință și dragoste. Atunci când practicăm meditația, reculegerea, statul în tăcere deplină în mod regulat ne va permite să ne reconectăm cu spiritul des și de fiecare data ne va aduce dragoste, echilibru și calm în viața de zi cu zi.

  • Recunoștința

Recunoștința este unul dintre cele mai binefăcătoare sentimente. Atunci când apreciem totul și pe toți din viața noastră, ego-ul se dă la o parte. Ne simțimim ancorați în momentul prezent, plini de dragoste și simțim bucuria de a experimenta fiecare clipă. Cu cât recunoștiința devine mai mare, cu atât avem inima mai plină de dragoste.

Pentru a putea aprecia totul în viața noastră, avem înțelepciunea să recunoaștem că tot ceea ce ni se întâmplă – chiar dacă privit pe moment și rupt din contex poate părea neplăcut – are un loc în planul vieții noastre și tot aduce ceva bun. Dacă privim un pic retrospectiv recunoaștem cu siguranță situații care atunci când le-am trait ne-au adus discomfort sau durere dar care au făcut loc pentru o dezvoltare benefică.

  • Timpul petrecut cu persoanele iubite

Petrecând timp cu persoane care ne susțin începem să împărtășim dragostea pe care o găsim în noi înșine. Petrecând timp făcând activități placute, cum ar fi plimbările în natură sau un picinic, putem să ne bucurăm de compania celuilalt și să creăm legături mai strânse.

  • Dăruirea

Dăruiți timpul pe care îl aveți, ajutor, bună dispoziție, suport sau chiar bunuri materiale dacă puteți. Oricât de dificilă poate părea uneori viața noastră, cineva are nevoie de atenția, energia sau talentele noastre unice. Făcând voluntariat pentru cauze care sunt importante pentru noi, cum ar fi copiii sau animalele, poate să ne ajute să ne simțim împliniți și conectați cu cei din jurul nostru. Viața este o continuă dăruire și primire, să nu punem niciodată stop acestei legături, lăsând viața să curgă prin noi.